Sfânta Liturghie de hramul Catedralei Patriarhale și al Capitalei, sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, a fost oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Împreună cu Preafericirea Sa au slujit mai mulți ierarhi români, printre care și Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, dar și Mitropolitul Naum de Ruse, din Biserica Ortodoxă a Bulgariei, țara natală a Sf. Dimitrie cel Nou, și Episcopul Qais de Erzurum din Patriarhia Antiohiei. Au fost prezenți 41 ierarhi, informează Basilica.ro.
În predica rostită la Sfânta Liturghie, Părintele Patriarh a evidențiat atât viațaSfântului Dimitrie cel Nou, cât și pe cea a Sfântului Calinic de la Cernica, ale cărui moaște se află pe Dealul Patriarhiei cu prilejul hramului din 27 octombrie 2018.
Tot în predica de sâmbătă, Patriarhul Daniel a spus în ce mod a ajutat Sfântul Calinic la construcția Catedralei Mântuirii Neamului și de ce este important pelerinajul pentru creștini.
Sfântul Dimitrie, Ocrotitorul BucureștilorDespre Ocrotitorul Bucureștilor, Patriarhul României a amintit că a fost un monah care a trăit în post, rugăciune, simplitate și mare discreție. A trăit în secolul al treisprezecelea, în timpul Țaratului, sau Imperiului româno-bulgar.
„Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi, sau Basarabov, a fost un monah. Toată viața lui duhovnicească a trăit-o mai întâi ca păstor de vite, păștea vitele satului. Apoi s-a retras într-o peșteră, unde a se afla o mănăstire și acolo a intensificat viața de rugăciune”.
„A trăit într-o mare discreție și smerenie. S-a rugat și a postit mult. A ajuns la o desăvârșire a sufletului său încât avea o mai mare bucurie de a trăi în singurătate decât printre oameni”, a spus Patriarhul Daniel.
Părintele Patriarh a evocat modul în care au ajuns moaștele Sfântului Dimitrie în București și cum a ocrotit Catedrala de pe Colina Bucuriei. Despre Cuviosul Dimitrie a mai spus că s-a făcut cunoscut după moarte, prin puterea rugăciunilor sale și prin minunile săvârșite de sfintele sale moaște.
„Nu a fost cunoscut decât foarte puțin în timpul vieții sale pământești, dar s-a făcut cunoscut după ce sufletul său a ajuns în ceruri”.
„Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou ne arată cum cine se unește cu Hristos prin rugăciune, prin pocăință, prin Sfintele Taine devine vas ales al Duhului Sfânt și sfințenia din suflet se transmite în trup. De aceea moaștele sfinților rămân în nestricăciune, ca semn al lucrării Duhului Sfânt în firea umană”
„Noi cinstim în sfinți lucrarea lui Dumnezeu în natura umană”, a conchis Părintele Patriarh.
Sfântul Calinic de la Cernica, BucureșteanulMoaștele Sfântului Calinic au fost aduse la acest hram pentru a aminti faptul că se împlinesc 150 de ani de la trecerea sa la cele veșnice. Sf. Calinic a trăit 43 ani la Mănăstirea Cernica și a fost hirotonit episcop de Râmnic chiar în Catedrala care-și serbează astăzi hramul.
Părintele Patriarh a evidențiat viața duhovnicească a Sfântului Ierarh Calinic, dar și calitățile sale de bun administrator.
„A fost un monah foarte smerit, evlavios, un om al rugăciunii și în același timp, un om foarte milostiv. Tot ce avea oferea săracilor. De aceea a spus: După moartea mea să nu căutați argint și aur, pentru că eu le-am dat săracilor”.
„Când nu mai avea bani să ajute săracii se împrumuta”, a spus Patriarhul Daniel. De asemenea, a dăruit foarte mult Bisericii: a construit șapte sfinte lăcașuri, patru mănăstiri și trei biserici de mir.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus că Sf. Calinic a fost și „un mare erudit și un fervent militant pentru unirea Principatelor Române”.
Sfântul Calinic „a dat o mână de ajutor” la construcția Catedralei Mântuirii NeamuluiPatriarhul României a amintit că Sfântul Calinic era un foarte bun organizator și era „pasionat de construirea de biserici, avea o înclinație spre arhitectură”.
„Totdeauna el, la sfârșitul construirii bisericii urca pe acoperiș și punea cheia de boltă”. (piatra din vârful unui arc arhitectural, fiind simultan elementul de susținere al întregii structuri, fără de care aceasta ar colapsa, n.r.)
„Ieri a fost pusă bolta pe clopotnița mare de la noua catedrală. Și spuneam: Sfântul Calinic, fiind în București a dat o mână de ajutor, pentru că era obișnuit să finalizeze lucrările la mănăstiri”, a mărturisit Părintele Patriarh.
Un dar pentru Mănăstirea BasarabovLa finalul slujbei, Părintele Patriarh Daniel a oferit Mitropolitului Naum de Ruse un veșmânt care a acoperit vreme îndelungată moaștele Sf. Dimitrie cel Nou.
Veșmântul va face parte din patrimoniul noii biserici a Mănăstirii Basarabov, împreună cu un fragment din moaștele Sf. Dimitrie dăruit anterior de Patriarhia Română așezământului bulgar.
În încheiere, Patriarhul României a mulțumit tuturor celor care au participat sau au ajutat la organizarea Hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale.
Pentru o bună informare privind hramul Catedralei Patriarhale 2018, urmăriți Basilica.ro – Agenția de Știri a Patriarhiei Române.
Foto credit: Mircea Florescu / Basilica.ro