Instruit la școala românească de teologie a anilor '70 și fiind inițiat în viața duhovnicească de părinți cu trăire sfântă din vetrele de sihăstrie moldavă, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a avut privilegiul de a fi îndrumat de reprezentanți ai vieții culturale și spirituale de cea mai înaltă ținută morală și intelectuală pe care i-a născut Ortodoxia românească. Dincolo de împlinirile misionare pe care le-a realizat peste timp, mai întâi în Occidentul secularizat și apoi ca ierarh al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu lucrare apostolică în scaunul arhiepiscopal al istoricei Eparhii a Romanului și Bacăului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a rămas un om al rugăciunii, păstrând în lucrarea sa cotidiană esența chemării monahale.
Iubitor de sfinți, pe care i-a avut ca repere spirituale încă din pruncie prin educația religioasă primită de la părinți, dar și de la rudele care și-au închinat existența slujirii neîntrerupte a lui Dumnezeu în viața de mănăstire, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim și-a dedicat și înălțat gândul creator așezând în cuvinte de o reală frumusețe și sensibilitate trăirea sa profundă, în pasul metric al acatistelor și imnurilor consacrate casnicilor lui Dumnezeu, între care, la loc de mare cinste, se află Preacuvioasa Maică Parascheva. Zeci de acatiste și rugăciuni izvorâte din profunzimea gândului înălțat spre Dumnezeu, la care se adaugă portrete de părinți duhovnicești de nemuritoare aducere aminte, revelează sensibilitatea trăirii autentice a unei chemări spre împlinirea slujirii necondiționate și neîntrerupte a lui Dumnezeu-Iubire. În textul scris, dar mai ales în slujirea liturgică poate fi găsită și admirată prezența autentică a Ierarhului de la Roman al cărui nume păstrează cu cinste și fidelitate semnificațiile duhovnicești ale patronului său spiritual. În rugăciunile sale îmbrăcate în veșmânt liturgic sau adresate lui Dumnezeu în nopți de neodihnă, sunt purtate sufletele fiilor și ale fiicelor duhovnicești din eparhie, ale preoților și ale credincioșilor din parohiile încredințate, ale celor aflați în boli și neputințe, ale celor vii și ale celor care s-au născut în veșnicia lui Dumnezeu. Depozitar al deplinătății harului și mijlocitor pentru turma cea cuvântătoare înaintea Prestolului Preasfintei Treimi, Înaltpreasfinția Sa rămâne pentru noi un sprijin în rugăciune și un părinte iubitor, un model de slujire și de teologhisire.
Toate acestea și multe altele ne îndreptățesc ca, în calitate de colaboratori la Centrul eparhial și în numele fiilor și fiicelor duhovnicești din eparhie, acum, la ceas de sărbătoare prilejuit de cinstirea Sfinților și Drepților Dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana, ocrotitorii spirituali ai Ierarhului de la Roman, să transmitem cu fiască dragoste Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim gândurile noastre de aleasă prețuire, urări de sănătate, bucurii sfinte, ani binecuvântați de Dumnezeu cu împliniri în slujirea Arhiereului Hristos și rodiri duhovnicești în păstorirea clerului, cinului monahal și credincioșilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului pe calea mântuirii.
Întru mulți și binecuvântați ani,
Înaltpreasfințite Părinte Ioachim!
***
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim s-a născut la 29 martie 1954, în localitatea Stănița (Neamț). La vârsta de 14 ani a intrat ca frate la Mănăstirea Sihăstria, iar între 1972-1980, la Schitul Tarcău. După ce a absolvit Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț (1970-1975), a urmat stagiul militar, timp de 9 luni, la Plenița. Între 1976-1980, a absolvit Facultatea de Teologie din București. În anul 1980, a fost tuns călugăr la Mănăstirea Bistrița, naș de botez fiindu-i arhimandritul Ioanichie Bălan. A fost primul călugăr tuns la Mănăstirea Bistrița după 40 de ani de regim comunist. În anul 1985 a fost chemat de fericitul întru adormire Patriarh Teoctist, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Sucevei, la Centrul Eparhial din Iași. În 1990, a fost trimis la studii la Institutul "Saint Serge" din Paris, pentru a urma cursurile de doctorat în teologie, având ca îndrumători pe reputații teologi Olivier Clément și Boris Bobrinskoy. După patru ani, în 1994, a susținut teza de doctorat în limba franceză, cu tema "Îndumnezeirea omului în gândirea părintelui Dumitru Stăniloae", prima lucrare de doctorat despre marele teolog român întocmită încă din timpul vieții acestuia. La Paris a întemeiat și o mănăstire ortodoxă, la Rosiers, unde a activat ca duhovnic și îndrumător pentru creștinii din Occident și pentru tinerii români sosiți la studii în capitala Franței. La 1 mai 2000 a fost hirotonit arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului, după ce fusese propus de Episcopul Eftimie Luca și ales în această demnitate de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, încă din anul 1998. În anul 2009, la 13 septembrie, a fost numit episcop-vicar, odată cu ridicarea Episcopiei Romanului la rangul de Arhiepiscopie, cu titulatura de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului. La data de 4 ianuarie 2015, a fost întronizat ca Arhiepiscop al Romanului şi Bacăului, fiind cel de-al 77-lea ierarh al acestei istorice eparhii.
