Marea sărbătoare a Rusaliilor a fost sărbătorită cu aleasă și înaltă bucurie duhovnicească în bisericile din cuprinsul Eparhiei Romanului și Bacăului. Un moment deosebit a fost trăit de mulțimea credincioșilor prezentă la Catedrala ”Pogorârea Duhului Sfânt” din Onești, unde, pentru prima oară, Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată în biserica mare de Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
Marea sărbătoare a Rusaliilor a fost sărbătorită cu aleasă și înaltă bucurie duhovnicească în bisericile din cuprinsul Eparhiei Romanului și Bacăului. Un moment deosebit a fost trăit de mulțimea credincioșilor prezentă la Catedrala ”Pogorârea Duhului Sfânt” din Onești, unde, pentru prima oară, Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată în biserica mare de Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Părtași acestui festin spiritual au fost, alături de soborul de preoți și diaconi, reprezentanți ai autorităților locale și județene, precum și mulțime de credincioși dornică să cinsteasca marea sărbătoare. După ce o mare parte din cei prezenți, copii și părinți, au fost împărtășiți cu Sfântul Trup și Sânge al Mântuitorului Iisus Hristos, Preasfințitul Ioachim a ținut un cuvânt de învățătură. ”Am ținut să fim aici pentru că sărbătoarea ”Pogorârii Duhului Sfânt” are o semnificație deosebită pentru municipiul Onești, unde se înalță o catedrală întru serbarea acestui praznic, iar oneștenii au dat dovadă de jertfelnicie și rugăciune, fiind alături de preoții lor de-a lungul anilor. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, am săvârșit prima Liturghie în catedrala mare, mai precis în partea ei superioară, după ce, ani de zile, s-au oficiat slujbe la demisol. Avem speranța că Duhul Sfânt ne va ține alături să putem finaliza lucrările de construcție la acest lăcaș de cult până în anul 2018 ”, a precizat printre altele, Preasfinția Sa.
Dupa Sf. Liturghie s-a oficiat slujba Vecerniei de către PS Părinte Ioachim, în cadrul căreia s-au citit rugăciunile de binecuvântare a ramurilor de tei, iar la final toți cei prezenți au primit din partea ierarhului câte o crenguță sfințită, ca semn văzut al prezenței Duhului Sfânt în viața Bisericii.