Ioan, asemuit c-un înger,

Un chip de om înaripat,

A fost trimis s-arate lumii

Cuvântul Vieții întrupat.

 

Veneau la el ca la Mesia –

Mulțime multă de popor –

Dar el, smerit, mereu le spune:

„Eu sunt doar înainte-mergător.

 

Am fost trimis să tai ciulinii

Și să-i arunc pe toți în foc;

Ca un drumar să gătesc calea,

Ca El să meargă-n orice loc.

 

Eu doar îi pregătesc lopata

Cu care El va vântura

grâul din arie. Iar pleava,

în foc nestins va arunca.

 

Eu vă botez pe voi cu apă,

Dar El cu Duhul cel ardent.

Botezul meu prefigurează

Pe cel rusalic, evident!

 

Eu sunt, în timpul cronologic,

Cu șase luni ‘naintea Lui.

Însă, în timpul metafizic,

El e din veacul veacului.

 

Cu mintea mea cea limitată

Al Lui mister nu-l înțeleg!

Eu nu sunt vrednic nici cureaua

De la sandală să-i dezleg.

 

Eu predic totuși pocăința

Și El va face tot la fel,

Însă nu-s eu ce iert păcatul,

Asta o face numai El.”

 

Ioan și-a stabilit morala

Pe patru trepte sau virtuți,

Pe care Mielul așeza-va

Toți cei prin Duhul renăscuți.

 

Din ce-nvăța el în pustie

Distingem că Ioan fixa

Smerenia, dreptatea, cumpătarea

Și bărbăția, precum el spunea.

 

Apoi Iisus pe-acestea patru

Așază trei, ca un tricher:

Credința cu nădejdea și iubirea,

Prin care ne urcăm spre cer.

 

Iar când Iisus iese din apa,

În care el L-a botezat,

Ioan presimte-n al său suflet

Că timpul lui s-a încheiat.

 

*Meditație lirică în Duminica dinaintea Teofaniei