Implicarea Federației Filantropia în lupta împotriva violenței domestice din Republica Moldova – Parteneriat între Patriarhia Română, Mitropolia Basarabiei și Arhiepiscopia Romanului și Bacăului

Duminică, 6 iulie 2025, în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din satul Răuțel, raionul Fălești – Republica Moldova, a fost oficiată Sfânta Liturghie Arhierească în cadrul unui amplu proiect social-filantropic de prevenire și combatere a violenței domestice, desfășurat în 10 localități basarabene, sub egida Misiunii Sociale Diaconia a Mitropoliei Basarabiei, în parteneriat cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române.

Slujba a fost săvârșită sub protia Părintelui Ciprian Ioniță, consilier patriarhal al Sectorului Social-Filantropic și coordonator național al programului. La finalul Sfintei Liturghii, părintele a transmis binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și a prezentat proiectul-pilot de conștientizare a flagelului violenței domestice, subliniind importanța educației și a formării comunitare în mediile parohiale.

Printre vorbitorii invitați s-a numărat și domnul Igor Belei, consilier social al Arhiepiscopiei Chișinăului și director al Misiunii Diaconia, care a prezentat calendarul de desfășurare a campaniilor locale și metodele de implicare a comunității: conferințe, ateliere educaționale, sesiuni de consiliere și activități cu copii și familii.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în calitate de reprezentant, din partea Arhiepiscopiei a participat și membru colaborator al Federației Filantropia și Pr. Ilarion Mâță, consilier eparhial la Sectorului Social-Filantropic și Misionar, care a rostit un cuvânt de învățătură la Sfânta Liturghie, abordând tema familiei creștine ca „Familia - cetate a iubirii”. Părintele a explicat în cheia Sfintei Scripturi și a Sfinților Părinți rolul soților în armonia vieții de familie, importanța colaborării dintre soț și soție în creșterea copiilor, precum și mijloacele duhovnicești de evitare și mediere a conflictelor. 
Tot în cadrul cuvântului său părintele a prezentat și tema sfințeniei în familie oferind modele din istoria Bisericii. Părintele a invocat exemple de sfinți căsătoriți, precum Petru și Fevronia, dar și alte familii sfinte: Zaharia și Elisabeta, bunicii Sfântului Vasile cel Mare (Macrina și Vasile), și chiar exemple moderne precum familia domnitorului Constantin Brâncoveanu. Mesajul fiind clar pentru familia creștină, sfințenia se clădește în doi.

După încheierea Liturghiei, copiii din parohie au fost implicați într-un program de ludoterapie și animație socio-educativă, coordonat de voluntarii Misiunii Diaconia. Activitățile recreative s-au desfășurat în curtea bisericii, în paralel cu conferința dedicată adulților.

Un element inovativ al evenimentului a fost prezența bucătăriei mobile (Food Truck) a Diaconiei, prin care a fost servită masa tuturor participanților – copii, părinți, preoți, voluntari – oferind un moment de comuniune, ospitalitate și consolidare comunitară.

Negru Gheorghe