Binecuvântare arhierească la Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bacău

Joi, 16 octombrie 2025, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a fost prezent în mijlocul copiilor Parohiei „Sfinții Trei Ierarhi” Bacău, pentru a binecuvânta activităţile care se desfăşoară în cadrul Centrului de zi „Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail”, la început de an şcolar.

Ierarhul a fost însoțit de părintele Eugen-Ciprian Ciuche, protoiereu al Protopopiatului Bacău, părintele Ciprian-Mihai Olteanu, secretarul Prototoieriei Bacău, de preoţii slujitori ai acestei parohii, Pr. paroh Aurel Cîrlan, Pr. Marian Gliga şi Pr. Mihai-Flavius Balaban, precum și părintele arhidiacon Alexandru Oprea, slujitor la Catedrala Arhiepiscopală din Roman şi Inspector eparhial la Sectorul Social-Filantropic și de Misiune al Eparhiei.

Acest moment haric a cuprins „Rugăciunea elevului” rostită de copilaşi, Rugăciunile de mulţumire şi binecuvântare pentru copii, părinţi şi cadre didactice, rostite de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, precum şi binecuvântarea cu aghiasmă a celor prezenţi şi a sălilor de studiu din cadrul Centrului socio-educațional.

Cu acest prilej, toţi copilaşii au primit Imnul acatist intitulat „Odă Sfintei Muceniţe Filoteea, prietena şi ocrotitoarea copiilor”, alcătuit anul acesta de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, iar cadrele didactice au primit câte o icoană reprezentând pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Părintele paroh Aurel Cîrlan a mulţumit ierarhului pentru dragostea pe care o arată faţă de copiii şi tinerii Eparhiei şi îndeosebi pentru copiii Aşezământului parohial, iar Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim i-a felicitat pe copii, pe părinţii şi dascălii lor, precum şi pe preoții slujitori ai Parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bacău. 

Prin intermediul Centrului socio-medical și cultural-educațional, Parohia „Sf. Trei Ierarhi” din Bacău oferă o platformă integrată de şase servicii sociale, desfășurând următoarele programe:

  • Centrul de zi pentru copii „Sf. Ier. Dionisie Erhan”, în cadrul căruia aproximativ 100 de copii participă zilnic la activităţi socio-educaţionale;
  • Centrul catehetic „Buna Vestire”;
  • Centrul pentru vârstnici „Sf. Ioachim și Ana”;
  • Cabinetul psihologic „Sf. Ier. Vasile de Ostrog”;
  • Cabinetul medical „Sf. Ier. Spiridon” și „Sf. Ier. Vasile cel Mare”;
  • Centrul educațional de șah „Gambit”.

Tot în cadrul acestui Aşezământ îşi desfăşoară activitatea şi Asociaţia „Treime de Arhierei” Bacău, care anul acesta, în data de 1 septembrie a semnat contractul de finanţare nerambursabilă cu Consiliul Judeţean Bacău pentru proiectul social „Nimeni singur – O comunitate construită între copii și vârstnici”, finanțat în baza Legii 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general.

(Pr. B.M.F)