Hramul istoric al Mănăstirii Giurgeni, prilej de rugăciune și comuniune pentru sute de pelerini

Marți, 8 septembrie, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie cu ocazia hramului Mănăstirii Giurgeni, comuna Valea Ursului, județul Neamț.

În ziua praznicului Nașterii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Mănăstirea Giurgeni și-a deschis porțile pentru mulțimea de credincioși veniți din toate zonele eparhiei pentru a aduce cinstire Maicii Domnului și pentru a se împărtăși din bucuria duhovnicească a acestei mari sărbători a Bisericii.

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, înconjurat de un sobor din care au făcut parte Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicolae Dănilă, Exarhul Mănăstirilor și Schiturilor din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, Preacucernicul Părinte Ciprian Ignat, secretar eparhial, Preacucernicul Părinte Protopop Alexandru Dan Antoce, protopop al Protopopiatului Roman, consilieri și inspectori eparhiali, stareți și starețe, precum și numeroși preoți și diaconi. De asemenea, alături de credincioși au fost prezenți domnul Laurențiu Leoreanu, primarul municipiului Roman, și alți reprezentanți ai autorităților locale.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul a rostit rugăciunea de binecuvântare a elevilor, veniți să-I mulțumească Maicii Domnului pentru grijă și ocrotire. Înainte de momentul împărtășirii credincioșilor cu Sfintele și Dumnezeieștile Taine, Preasfinția Sa a rostit rugăciunea mare pentru dezlegarea păcatelor, chemând mila, iubirea de oameni și binecuvântarea lui Dumnezeu peste cei aflați în rugăciune.

În cuvântul său de învățătură, PS Teofil Trotușanul a amintit importanța Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în planul de mântuire al lui Dumnezeu:

„Am fost chemați astăzi de Maica Domnului la Biserica și Mănăstirea Ei de la Giurgeni, unde ne aflăm preoți și popor binecredincios, pentru a o cinsti pe Cea care ne arată zorii mântuirii. În rugăciunea Acatistului Maicii Domnului auzim foarte multe numiri și epitete prin care ni se exprimă lucrarea și virtuțile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Astăzi, aș dori să punem la suflet această asemănare a Maicii Domnului cu Steaua care vestește răsăritul Soarelui, Care este Mântuitorul Iisus Hristos și Care nu ar fi putut să-Și înceapă lucrarea de mântuire dacă mai întâi nu ar fi avut loc nașterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Așa a rânduit Dumnezeu să facă mântuirea neamului omenesc și, mai ales, printr-o altă Evă să șteargă păcatul prin care omul cel dintâi zidit a pierdut frumusețea Raiului și a vederii lui Dumnezeu.

Noua Evă a fost aleasă Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. De aceea, această sărbătoare a Nașterii Sale, pe care azi cu mare bucurie o prăznuim, reprezintă zorii care ne arată venirea Soarelui, adică zorii mântuirii neamului omenesc. Pentru aceea, sărbătoarea de astăzi este una a bucuriei, pentru că ni se vestește bucuria izbăvirii. Este și o sărbătoare a familiei, pentru că Maica Domnului se naște cu mare bucurie în sânul familiei sale pământești, a Dreptului Ioachim și a Sfintei Ana, iar această naștere a venit la o vârstă când părinții ei erau înaintați în vârstă, dar n-au contenit să-L cheme pe Dumnezeu în ajutor. Iar răspunsul acestor rugăciuni se vede astăzi, când se naște Prunca Maria.

Pe de altă parte, această sărbătoare a Nașterii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este și o sărbătoare a mănăstirilor, pentru că Maica Domnului este, prin excelență, mamă și model de viețuire al călugărilor, întrucât pe ea o numim Pururea Fecioară.

Mă bucur că ați fost astăzi aici și că ați răspuns chemării Maicii Domnului de a fi în această sfântă mănăstire și de a ne ruga împreună: cu mic, cu mare, tineri și bătrâni, elevi care au dorit să vină aici pentru a lua binecuvântarea Maicii Domnului la noul început de an școlar. Nădăjduim că aceste rugăciuni, făcute împreună, Maica Domnului le va și împlini. Dar, pentru că este ziua de naștere a Maicii Domnului, aș dori să vă adresez și o întrebare:

Ce dar ați pregătit dumneavoastră pentru ziua Maicii Domnului? Dragii mei, găsim un răspuns foarte frumos la Sfinții Părinți. Sigur că cel mai important dar este să credem în Fiul ei și să-L naștem în inimile noastre, așa cum ea L-a născut din pântecele său preacurat.

Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina le spunea credincioșilor care îl căutau și îi cereau sfatul: „În fiecare zi să-L nașteți pe Hristos în inimile voastre, pentru ca atunci să simțiți bucuria pe care a simțit-o Maica Domnului.”

Așadar, cel mai frumos dar pe care Maica Domnului îl așteaptă astăzi, de ziua ei, de la noi, credincioșii care am venit să ne închinăm, este să punem acest gând în inima și în mintea noastră și să o rugăm: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-ne să-L naștem și noi pe Domnul Hristos în inimile noastre!” Acesta este darul cel mai frumos care o bucură pe Maica Domnului.

Vă urez, așadar, să fiți ocrotiți, apărați și binecuvântați de Maica Domnului, pe care să o cinstiți cu multă dragoste, ca pe o mamă. Să alergați la ea mereu, când aveți bucurii sau necazuri. Să-i spuneți, ca unei mame, toate durerile pe care vrăjmașul le mai scoate în calea și în călătoria noastră pe pământ. La finalul acestei călătorii, când nădăjduim ca la poarta Raiului să ne aștepte Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, așa cum spunea și Sfântul Părinte Cleopa Ilie, dacă vom ajunge până la poarta Raiului, acolo o vom vedea și vom striga: „Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu!” Iar ea ne va deschide ușa Raiului.”

De asemenea, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicolae Dănilă, starețul Mănăstirii Giurgeni, a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim și Preasfințitului Părinte Teofil Trotușanul, precum și celor care au luat parte la acest moment duhovnicesc deosebit:

„În primul rând, se cuvine să-I aduc slavă și mulțumire Bunului și Atotputernicului Dumnezeu și Preacuratei Maicii Sale pentru toată binecuvântarea pe care a revărsat-o, în decursul acestui an, peste mănăstirea aceasta. Și de ce spun acest an? Pentru că noi nu socotim anul de la întâi ianuarie, ci îl socotim de la sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, de la hramul mănăstirii. Astăzi se împlinește un an de la ultimul hram. Vreau să-I mulțumesc Maicii Domnului pentru toată binecuvântarea pe care a revărsat-o asupra acestei sfinte mănăstiri.

Mulțumim Preasfinției Voastre pentru purtarea de grijă, pentru că, prin binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, astăzi vă aflați în mijlocul obștii monahale, al pelerinilor și al tuturor ajutătorilor, donatorilor și ctitorilor acestei mănăstiri.

Este un prilej de mare bucurie pentru noi. Chiar dacă, poate, oboseala de multe ori își face simțită prezența, încercăm să nu se simtă, ci să mângâiem fiecare suflet care se află aici. Totodată, vreau să vă mulțumesc pentru cealaltă mare binecuvântare, pentru că aseară, la Vecernia praznicului închinat Nașterii Maicii Domnului, ați pus piatra de temelie pentru viitoarea biserică ce se va construi în satul Giurgeni, pentru comunitatea din acest sat, biserică închinată tot Maicii Domnului, cu hramul „Izvorul Tămăduirii”. Nu în ultimul rând, vreau să vă mulțumesc vouă, tuturor pelerinilor, tuturor ajutătorilor, miluitorilor, donatorilor și ctitorilor acestei sfinte mănăstiri. Vreau să le mulțumesc și tuturor celor care, de o săptămână și ceva, trudesc pentru organizarea acestui hram.

Dumnezeu și Maica Domnului să vă dăruiască fiecăruia, în parte, bucurie duhovnicească!”