Aducem la cunoștința credincioșilor care au achiziționat calendare de perete cu 12 file, de la pangarele bisericilor de pe cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului că, dintr-o regretabilă eroare asumată de tipografie, o parte dintre acestea au o greșeală în Luna Martie, unde dezlegările la pește din „săptămâna albă” apar, în mod eronat, în prima săptămână din Postul Mare.
Astfel, pentru clarificare, în săptămâna 11-17 martie (săptămâna albă) este dezlegare la lapte. brânză, ouă și pește, iar, începând cu data de luni, 18 martie intrăm în Postul Mare.
La mijlocul lunii noiembrie 2023, când a fost sesizată această eroare, s-a convenit retipărirea paginii cu Luna Martie, urmând ca la pangarele bisericilor sa se schimbe pagina greșită.
Pentru că ni s-a adus la cunoștință faptul că, înainte de a face această modificare, au fost distribuite calendare eronate, ne cerem scuze pentru acest inconvenient și reamintim credincioșilor că Postul Paștelui este cel mai lung și mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe. De aceea doar două zile din timpul acestui post sunt consemnate în calendar cu dezlegare la untdelemn, vin și pește: Buna Vestire (25 martie) și Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile (28 aprilie).