Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în perioada 24 – 30 iulie 2017, în Parohia Gura Văii din Protopopiatul Buhuși, sub coordonarea preotului paroh Macovei Mihai, s-a desfășurat ediția a II-a a proiectului misionar – educativ intitulat sugestiv „Școala de vară – prilej de bucurie și întâlnire cu Hristos”.
La acest proiect au participat în fiecare zi, de luni până duminică, între orele 9,00 şi 13,00, peste 40 de copii, cu vârste cuprinse între 5 şi 16 ani, dintre care 10 voluntari. Toţi cursanţii au beneficiat și s-au implicat activ în atelierele de dezvoltare personală, literare, de educație pentru sănătate, gastronomice, ecologice, sportive, de cateheză și de educație muzicală. Învățarea prin joc a fost liantul pentru o mai bună cooperare între participanți, de respect și de responsabilitate individuală și colectivă.
În acest an, colaborarea cu Poliția Racova a fost extrem de productivă, deoarece tinerii au învățat ce și cum să facă pentru a fi în siguranță pe drumurile publice, la școală, în mediul virtual. De altfel, aceștia au repetat și regulile de bună purtare în societate și în Sfânta Biserică.
În cadrul atelierului pentru sănătate, cadre medicale au vorbit copiilor despre igienă personală și despre acordarea primul ajutor în caz de leșin, înțepături, loviri, răni deschise, administrare de medicamente în mod eronat, insistând asupra prevenției înainte de toate.
La invitația preotului paroh Macovei Mihai, oameni de bine ai satului și cu abilități gastronomice au organizat și au împărtășit copiilor din experiența lor vastă în domeniul culinar, lucrând pe echipe, pentru a pregăti tocană de pui cu legume, prăjitură cu ciocolată și vanilie, prescuri, colivă, colaci, limonadă. La finalul zilei, copiii au adus bunătățile pregătite la casa praznicală și cu toții au păstrat un moment de reculegere pentru părinții și bunicii lor trecuți în viața veșnică, iar, mai apoi, părintele paroh a săvârșit slujba de pomenire pentru cei adormiți.
„Cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit să definitivăm un proiect mai vechi și anume ecologizarea satului Gura Văii și am aflat mai multe informații utile și actuale despre reciclarea deșeurilor, despre sancțiunile legale aplicabile depozitării aleatorii a gunoaielor, dar, mai ales, ce responsabilitate are omul față de mediul înconjurător. În cadrul atelierului de cateheză, cursanții au învățat să alcătuiască un pomelnic personalizat, au participat la Taina Sfintei Spovedanii și împreună cu membrii corului bisericii au cântat Prohodul Maicii Domnului și pricesne”, a spus părintele paroh.
Acest proiect a culminat cu un pelerinaj religios la mănăstirile din județul Neamț, cu dorința de a cunoaște această zonă a Ortodoxiei și aceste locuri binecuvântate. Au fost vizitate câteva dintre cele mai importante lăcașuri ortodoxe: Mănăstirea Văratic, Mănăstirea Agapia, Mănăstirea Sihla și Peștera Sfintei Teodora, Mănăstirea Sihăstria, chilia și mormântul părintelui Ilie Cleopa, Mănăstirea Secu. Copiii, după ce s-au închinat la icoanele sfinților, au admirat frumoasa arhitectura și pictură a mănăstirilor, au rostit în fiecare lăcaș de cult rugăciunea „Tatăl Nostru” și au cântat „Cuvine-se cu adevărat”.
În ultima zi a Școlii de Vară, denumită Duminica Tinerilor Ortodocși din Gura Văii, aceștia au participat și s-au împărtășit cu Sfintele Taine ale Mântuitorului Nostru Iisus Hristos în cadrul Sfintei Liturghii, după care au mulțumit lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra lor în săptămâna ce a trecut.