Copiii și tinerii viișoreni în pelerinajul „Dragostea jertfelnică din familie”

Sâmbătă, 14 martie, în ziua pomenirii Sfântului Cuvios Benedict de Nursia, ocrotitor al școlarilor și al învățătorilor, grupul catehetic de copii și tineri al Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae”, din Viișoara, Protopopiatul Onești, a pornit într-o excursie catehetică în Nordul Moldovei, pe urmele sfinților și ale unui meșter popular, care i-au învățat ce înseamnă dragostea jertfelnică în sânul familiei.

Ziua a debutat pentru grupul catehetic cu poposirea la Mănăstirea Văratec, unde tinerii, însoțiți de părintele paroh Teofil Roncea, de doamnele învățătoare Cristina Roncea și Corina Rusu, dar și alți îndrumători, au fost întâmpinați de cele două gazde, prietenii lui Hristos: Sfântul Cuvios Iosif și Sfântul Gheorghe Pelerinul. Cântând împreună troparul acestuia din urmă, copiii și tinerii au fost purtați de către maica Anatolia în viața lui Moș Gheorghe Lazăr, iubitorul de copii, un soț și tată jertfelnic, descoperindu-le râvna și dragostea covârșitoare ale celui ce avea să devină Pelerin pe urmele lui Hristos. Primind câte un dar din partea Mănăstirii spre cinstirea Sfântului Gheorghe, s-au închinat cu toții înaintea raclei cu sfintele sale moaște, mulțumind lui Dumnezeu pentru binecuvântarea primită.

Urcând spre Cetatea de Scaun a lui Ștefan, acest pelerinaj pentru suflet a continuat în curtea Catedralei Arhiepiscopale de la Suceava. Părintele coordonator i-a îndrumat pe copiii și tinerii viișoreni spre Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou, învățând din viața și martiriul lui cum să-și petreacă copilăria și tinerețea în Hristos.

După ce s-a întâlnit cu Sfinții, grupul catehetic a poposit în Dumbrăveni, la atelierul de sculptură al părintelui Vasile Ioniță, meșter popular de troițe bucovinene. Cu multă bucurie, acesta le-a vorbit celor prezenți despre ce înseamnă familia creștină, întruchipată într-un minunat meșteșug de-al său original: crucea cuprinsă de două inele, piesă sculptată dintr-un singur lemn, arătând unitatea familiei în Hristos. Părintele meșter le-a împărțit apoi, în dar, cruciulițe pectorale sculptate cu măiestrie și dragoste, spre a le purta pe urmele Mântuitorului.

Dacă în zorii zilei s-au întâlnit cu un soț și tată vrednic de urmat, Sfântul Gheorghe Pelerinul, în după-amiaza zilei, Mănăstirea Probota, prin dragostea maicii starețe, stavrofora Marina, și-a deschis porțile și i-a primit pe acești mici doritori de a se întâlni cu o mamă iubitoare și jertfitoare: Doamna Oltea, mama Sfântului Ștefan cel Mare. Le-a fost prezentată piatra funerară a acesteia, expusă în incinta Mănăstirii, întipărindu-li-se în conștiință jertfelnicia și iubirea pentru patrie și credință a Doamnei Oltea, pe care, ca mamă, le-a sădit în fiul său, Ștefan Vodă.

Excursia catehetică a tinerilor din Viișoara s-a încheiat la ceas de Vecernie, când părintele arhimandrit Andrei Ioniță, așteptând cu brațele călduroase și iubitoare la Catedrala Arhiepiscopală din Roman, a primit cu multă bucurie această ceată de călători pe urmele sfinților. După ce s-au închinat la racla cu odoarele de preț ale acestui sfânt locaș, părintele arhimandrit i-a purtat pe copii și tineri prin istoria minunată a ctitoririi Catedralei, precum și a cultului Sfintei Cuvioase Parascheva în aceste meleaguri, ca ocrotitoare a creștinilor eparhiei romașcane ai cărei fii sunt și ei deopotrivă.

În ziua următoare, Duminica Sfintei Cruci, părintele profesor Ionatan Stanciu a susținut în biserica din Viișoara cea de-a doua cateheză despre familie din cadrul Concursului Național Catehetic, copiii și tinerii aflând despre minunata viețuire a două sfinte mame: Emilia, supranumită și „mama sfinților” capadocieni, și Doamna Maria Brâncoveanu, slava doamnelor române și mama sfinților Brâncoveni. Cateheza le-a așezat pe inimă năzuința celor două mame de a-și agonisi mântuirea, mântuindu-și mai întâi copiii. Iar de la această datorie sfântă n-au precupețit niciun efort: nici tinerețe, nici frumusețe, nici timp, nici osteneală ori mărire, ci pe toate le-au supus agonisirii lui Hristos în inimile copiilor. Ca modele pentru familia de astăzi, cele două mame arată tuturor cum dragostea lor ziditoare le-au făcut a semăna, pe ogorul tinerelor vlăstare, semințele credinței față de Dumnezeu și de Biserica Lui, precum și ale dragostei de aproapele, de înțelepciune și de neam.

După susținerea catehezei, a fost inaugurată „Biblioteca familiei creștine”, o oază de odihnă și de hrană sufletească pentru copiii și tinerii parohiei Viișoara.

(Pr. T.R.)