Fără nicio ezitare, fariseul demagog
Începe ca să citeze o parte din Decalog:
„Să iubeşti pe Cel ce Este cu toată fiinţa ta,
Iar aproapele iubeşte-l fără a mai ezita”.

Auzindu-l cum citeşte, Iisus, într-un târziu, Îi zice:
„Tu ai dreptate, fă asta şi vei fi viu!”
Fariseul prinde aripi, voind să se-ndreptăţească,
Continuă dialogul, doar ca să-L mai ispitească.

„Doamne, precum vezi, ştiu Legea, însă vreau avizul Tău,
Să-mi explici mai pe-ndelete, cine-i aproapele meu”.
Dacă vede fariseul că devine incisiv,
Iisus îi spune pilda cu străinul milostiv:

„Pe calea care coboară din Sion spre Ierihon
Mergea un om oarecare, sprijinindu-se-n baston.
Singur, fără apărare, omul făcea paşii mari
Când în faţă îi apare o cohortă de tâlhari.

Îl despoaie de veşminte, îl lovesc şi-l chinuiesc,
Alţii pielea îi brăzdează cu jungherul tâlhăresc.
Ceata de barbari dispare şi s-ascunde într-un ranfort,
Lăsând bietul om pe cale, ce părea că este mort.

Mai târziu coboară-n vale un preot şi un levit,
Amândoi văd muribundul, dar nicicum nu s-au oprit.
Însă iată că apare un samaritean blajin,
Care cobora pe cale stând pe bietul său asin.

Vede omul care zace într-o băltoacă de sânge,
Sufletu-i se-nduioşează şi chiar începe a plânge.
Se apropie de dânsul, că aşa e omeneşte,
Şi, cu surprindere, constată că acesta mai trăieşte.

Leagă rănile în grabă turnând untdelemn şi vin,
Îl ridică şi-l aşază în locul său pe asin.
Se precipită s-ajungă cât mai iute la spital,
Ostenind peste măsură şi sărmanul animal.

Deşi a predat bolnavul, nu l-a lăsat singurel
L-a vegheat mai toată noaptea stând alăturea de el.
Ba mai mult, de dimineaţă, înainte de plecare,
A rugat frumos pe gazdă să fie-ngăduitoare

Cu străinul de pe cale, până va fi vindecat,
Că acesta chiar murise, însă a fost înviat.
I-a dat doi dinari spunându-i c-atunci când va reveni
Îi va răsplăti efortul şi mai mulţi bani va primi”.

* Meditaţie lirică la Duminica a 25-a după Rusalii, Pilda samarineanului milostiv