Istoric

Municipiul Moineşti este aşezat în partea central-vestică a Moldovei, la limita dintre Carpaţii Răsăriteni şi Depresiunea Sub-Carpatică a Tazlăului, în partea de N.V. a judeţului Bacău. Localitatea este situată într-o zonă cu bogate resurse naturale la care se adaugă un peisaj natural foarte frumos. Aşa cum apare astăzi, localitatea s-a format din vechiul sat Moineşti menţionat din 1437 care era situat în zona Pârâului Moineşti.

Din săpăturile arheologice de pe şantierul arheologic din satul Rusăeşti, comuna Poduri, s-au găsit mărturii ale acestor meleaguri. Astfel aici au trăit şi convieţuit împreună oameni încă din epoca bronzului. De asemenea, primii domnitori, după întemeierea Moldovei au organizat paza permanentă a trecătorilor între Moldova şi Transilvania, înfiinţând o garnizoană militară cu reşedinţa pe locul unde este acum gara şi blocurile din Zăvoi, oraşul Comăneşti. Ştefan cel Mare a luat măsura de a muta această garnizoană militară pe locul unde acum este cartierul Văsieşti.

În primele secole după pătrunderea creştinismului în Moldova, pe locul unde este în prezent biserica Sfântul Nicolae, s-a înfiinţat o sihăstrie sătească (un schit de călugări pustnici care sihăstreau în pădurile din imprejurimi). Călugării au construit o mică biserică din lemn cu hramul Sfântul Nicoloae. În zilele de duminică şi sărbători, pustnicii veneau la acest schit, îşi mărturiseau gândurile, ascultau Sfânta Liturghie şi se împărtăşeau cu sfintele taine, apoi se retrăgeau iar la locurile lor de linişte pentru post şi rugăciune. Acest schit oficia şi toate serviciile religioase pentru locuitorii izolaţi din imprejurimi şi a celor din cătunele şi satele Văsieşti, Urmeniş (Hangani), Pârâul, Dealu Mare, Lucăceşti, Valea Arinilor, Rusăeşti şi altele. Înmormântările celor decedaţi din cătunele şi satele respective se făceau pe terenul unde acum este cimitirul bisericii Sfântul Gheorghe din oraş.

Pe la anul 1500 a fost construită biserica din lemn cu hramul Sfântul Gheorghe de către Drăghiţa şi Vochiţa, nepoate ale comandantului garnizoanei militare din Văsieşti, Iliaş Şanga.

În zonă au început să se înmulţească numărul locuitorilor. Din aceste motive, pustnicii locului au început să se retragă la noi locuri de linişte, cum ar fi: Berzunţi, Chilii, Schitul Frumoasa şi altele. Cu timpul, schitul Sfântul Nicolae s-a pustiit. Deşi nu sunt documente scrise, de la sine se înţelege că Ştefan cel Mare şi ceilalţi domnitori care l-au urmat la domnie, inspectând garnizoana militară de la Văsieşti, care a făcut paza acestor locuri permanent peste 300 de ani, au vizitat în drumul lor şi acest schit de sihaştri. Pe locul unde a fost biserica acelui schit s-a construit o biserică din piatră şi cărămidă în anul 1808 de către Teodor I. Chetreanu şi Ion Tătaru.

La început a fost un singur preot şi o singură parohie în Moineşti. Preotul slujea la cele două biserici, la cea din lemn din cimitirul Sfântul Gheorghe şi la cea din piatră, Sfântul Nicolae. Preotul care slujea se numea Climescu. Acesta avea un fiu pe nume David care la vârsta de 21 de ani a făcut studii teologice, după care a luat în primire parohia de la tatăl său. Acesta a fost unul din cărturarii de seamă ai localităţii, şi un bun patriot. Înfiinţează în anul 1864 prima şcoală din oraş, în propria-i casă, fiind şi primul învăţător din Moineşti. În acelaşi timp a înfiinţat prima şcoală în satul Berzunţi, predând lecţii şi acolo. În timpul războiului de independenţă din 1877 a strâns alimente şi bani pentru sprijinul armatei de pe front, el donând personal salariul său de 1775,50 de lei, bani mulţi pentru acele timpuri. În anul 1886, rămas văduv, donează casa şi toată averea pentru şcoala din Moineşti, iar el se călugăreşte, având sarcini de conducere în ierarhia bisericii şi a seminarului teologic din Bucureşti. Este numit apoi episcop de Buzău. Este singurul episcop care nu s-a refugiat din episcopie în războiul din 1916-1918, din teritoriul ocupat vremelnic de către armatele germane.

În Moineşti, în locul preotului Climescu, pentru cele două biserici, este numit preotul Antohi Gheorghe, care a avut casa pe terenul de lângă sediul judecatoriei oraşului.În anul 1926, în timpul preotului Gheorghe Antohi şi al primarului C. Lumbaş, biserica Sfântul Nicolae a fost renovată, i s-a adăugat pridvorul din piatră şi cărămida şi i s-a înălţat turnul cu clopote. A mai slujit ca preot la cele două biserici Dorneanu Ştefan.

În anul 1936 biserica Sfântul Nicolae devine biserică parohială. Slujeşte aici preotul Hanganu Ion care este înmormântat în cimitirul Sfântul Gheorghe. Este urmat de părintele Filimon Mihai care introduce curentul electric în biserică şi ridică o troiţă, pe locul căreia este acum casa mortuară.

După 23 august 1944, mareşalul Uniunii Sovietice, Malinovski, a trecut prin Moineşti, a vizitat biserica şi a pus pază ostaşi, pentru o scurtă perioadă de timp, pentru a nu fi profanată. În Moldova a fost o secetă cumplită în anii 1944-1947. Au murit mulţi oameni de foame şi de tifos exantematic, în special copii şi bătrâni. Conducerea sfatului a aprobat Mitropoliei Moldovei să facă pelerinaj cu moaştele Cuvioasei Paracheva de la Iaşi pentru rugăciuni de ploaie. În noaptea de 3 iunie 1947, moaştele au poposit în biserica Sfântul Gheorghe, iar a doua zi, pe 4 iunie 1947 în biserica Sfântul Nicolae, pentru câteva ore. Astfel au venit şi s-au închinat la aceste sfinte moaşte locuitori din oraş şi din comunele învecinate, ortodocşi, catolici, chiar şi evrei, fiecare rugându-se pentru ploaie în legea lui. Atunci a plouat şi în Moineşti, în timpul rugăciunilor ce se faceau la sfintele moaşte. Lumea a ieşit la arat şi însămânţat, iar în acel an s-a facut o recoltă cum nu s-a mai vazut, oamenii scăpând de foamete, secetă, tifos şi moarte.

După al doilea război mondial vine aici preotul Gherasim Vasile. În anul 1958, în timpul sau biserica a fost acoperită cu tablă. S-au mai făcut reparaţii de întreţinere în anii 1960 şi 1967. Între anii 1955-1962 a slujit ca preot II, părintele Ioan Mareş, actualmente Preasfinţitul Ioachim Vasluianul, episcop al Huşilor.Următorul preot slujitor la biserica Sfântul Nicolae este părintele Popa Jenică. În anii 1980-1981 biserica a fost pictată de pictorul Macovei Dumitru din Moineşti, s-a înlocuit catapeteasma cu una nouă din stejar sculptat, cu strane noi, executându-se renovări capitale, în interior şi exterior.

După decesul preotului Popa Jenică este numit preot Maxim Alexandru, care nu reuşeşte să stea mult, din cauza presiunilor politice locale şi judeţene. La sfatul şi la rugămintea Episcopiei, face schimb de parohie cu preotul Ciobanu Nelu, de la Comăneşti în anul 1987. În anul 1992 este numit al doilea preot, în persoana părintelui Aniculoaie Gheorghe, iar în 2003, cel de-al treilea – părintele Enea Daniel.

Datorită faptului că biserica veche nu mai corespundea ca dimensiuni cerinţelor credincioşilor şi datorită unor fisuri mari în ziduri, ce puneau în pericol viaţa celor ce participau la sfintele slujbe, în anul 1994 s-a hotărât ridicarea unui nou lăcaş de cult. În anul 1998, biserica veche a fost demolată, iar pe locul ei s-a ridicat o falnică catedral�� după planurile arhitectului Viorel Dorneanu din Bacău. Toate cheltuielile au fost şi sunt suportate de enoriaşii parohiei, primăria oraşului şi cu sprijinul substanţial al Schelelor de Petrol din Moineşti. În prezent biserica este finisată în exterior şi pregătită tencuiala pentru pictura ei interioară.

La 29 mai 2004 I.P.S. Daniel Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei (actualmente Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române) şi P.S. Ioachim Băcăuanul au binecuvântat şi sfinţit sediul radioului Trinitas Moineşti din turla Bisericii Sfântul Nicolae. Este singurul sediu de radio din ţară, ce funcţionează în turla unei biserici.
Nădăjduim, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, cu sprijinul enoriaşilor, a primăriei municipiului Moineşti şi a sponsorilor să ducem la bun sfârşit lucrările la biserica Sfântul Nicolae şi să oficiem cât mai curând slujba de sfinţire.

     PREOȚI SLUJITORI:
 
Preot paroh: Nelu Ciobanu
Preot slujitor: Aniculoaie Gheorghe
Preot slujitor: Enea Daniel