Caravana medicală „Pe urmele sfinților tămăduitori” 2025, la Valea Ursului

În zilele de 18 și 19 octombrie, în cadrul Protopopiatului Roman, s-a desfășurat o nouă ediție a Proiectului eparhial social-medical „Caravana medicală – Pe urmele sfinților tămăduitori”, eveniment care a reunit peste 200 de beneficiari din comunitate.

Activitatea s-a derulat în localitatea Valea Ursului, județul Neamț, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și a inclus nu doar asistență medicală de specialitate, ci și premierea celor implicati, voluntari și colaboratori ai carvanei cu distinctii de vrednicie din prtea Chiriarhului eparhiei. De asemenea voluntarii au participat și la un moment de rugăciune pentru cadrele medicale, rezidenți, studenți și pacienți, săvârșit sub protia părintelui Ilarion Mâță, consilier la Sectorul social-filantropic al eparhiei, în biserica Mănăstirii Giurgeni.

Voluntarii caravanei au participat, de asemenea, la un pelerinaj către Mănăstirea Giurgeni, unde s-au închinat la moaștele Sfântului Nicolae și la icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni a mănăstirii. Cu acest prilej, au primit un cuvânt de folos din partea părintelui stareț Nicolae Dănilă.

Caravana medicală a oferit asistență și sprijin unui număr semnificativ de persoane –  200 de pacienți, cu vârste cuprinse între 5 și 80 de ani. Echipa medicală, formată din 30 de voluntari – medici primari, specialiști, rezidenți și studenți ai Universității de Medicină din București, coordonată de tânărul Alexandru Urucu – a acoperit specializări precum medicină pediatrică, boli interne, ecografie, cardiologie și analize de laborator.

Proiectul a fost realizat de Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, prin implicarea părintelui arhimandrit Nicolae Dănilă, exarh al mănăstirilor din eparhie și stareț al Mănăstirii Giurgeni, în parteneriat cu Societatea Studenților în Medicină din București (SSMB), Primăria Valea Ursului, Școala profesională Valea Ursului și parohiile din comuna Valea Ursului.

Proiectul „Caravana medicală – Pe urmele sfinților tămăduitori” are ca scop răspunsul la nevoile medicale ale credincioșilor, punând un accent deosebit pe identificarea și diagnosticarea afecțiunilor nediagnosticate anterior. Ediția din acest an a acordat o atenție specială copiilor și tinerilor, promovând prevenția și educația pentru sănătate în comunitățile rurale. (Negru Gheorghe)