Începutul Anului Bisericesc a fost sărbătorit cu mare bucurie în Parohia Ortodoxă Coșnea, din cadrul Protopopiatului Moinești.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a fost săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în cinstea Sfântului Cuvios Simeon Stâlpnicul, prăznuit în ziua de 1 septembrie, ocrotitorul sfântului locaș din Coșnea, totodată îmbrăcând haina sfințirii noua capelă mortuară construită cu ajutorul domnului primar și al Consiliului Local al Comunei Agăș, dimpreună cu enoriașii parohiei.
Soborul preoților prezenți la acest ceas de sărbătoare a stat sub protia părintelui protoiereu Costel Mareș, care în cuvânt duhovnicesc a felicitat comunitatea darnică și harnică din acest ținut ocrotit de Dumnezeu, totodată transmițând și mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim la această sfântă sărbătoare a comunității.
La finalul Sfintei Liturghii a fost oficiată slujba de sfințire a Capelei Mortuare, pusă sub oblăduirea Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, iar în cadrul acestei slujiri au fost pomeniți ctitorii și binefăcătorii ce au făcut posibilă împlinirea acesteia. A urmat apoi, după cum este recomandarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, săvârșirea slujbei de Te-deum, în care s-au rostit rugăciuni speciale pentru începutul noului An Bisericesc.
Preotul paroh Alexie-Andrei Huiban, în cuvântul său, a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim pentru binecuvântarea și susținerea în lucrarea duhovnicească și administrativă încredințată.