„Bolnav am fost și M-ați cercetat...” – Film documentar cu ocazia Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor

Recent, în data de 13 decembrie, cu ocazia Evenimentului solemn de încheiere a anului omagial, Sectorul Social-Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului a lansat filmul documentar intitulat „Bolnav am fost și M-ați cercetat”, care aduce în prim-plan activitățile social-medicale desfășurate în eparhie în cadrul Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor. Documentarul reflectă nu doar implicarea eparhiei în sprijinirea persoanelor aflate în suferință, ci și colaborarea strânsă dintre Biserică și instituțiile medicale, precum și rolul esențial al filantropiei creștine.

Documentarul a fost realizat cu implicarea Pr. Militaru Dumitru-Leonard, corespondent media Tv Trinitas și debutează prin cuvîntul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și include perspective valorase despre relația dintre Biserică și spital. Ierarhul subliniază importanța iubirii de aproapele și rolul Bisericii în procesul complex de vindecare a sufletului și trupului celor aflați în suferință. Acest mesaj consolidează ideea că sprijinul spiritual împărtășit în spitale este complementar tratamentului medical, contribuind la o abordare holistică a stării de sănătate. Documentarul poate fi vizionat aici.

Proiecte de anvergură: Reabilitarea Spitalului Precista din Roman

Un punct esențial al documentarului este prezentarea proiectului de reabilitare și restaurare a Spitalului Precista din Roman, realizat sub coordonarea Arhim. Pimen Costea, Vicar-administrativ al Arhiepiscopiei și manager al proiectului. Inițiat în ianuarie 2023, proiectul se află în plină desfășurare și vizează amenajarea mai multor secții, punându-se accentul pe domeniul îngrijiri paliative, dar și secții comune și conexe precum neurologie, cardiologio, ș.a. Se preconizeză ca spitalul să aibă peste 300 de angajați, consolidând astfel accesul la servicii medicale pentru comunitate.

Implicare eparhială și rezultate estimative

Documentarul evidențiază, de asemenea, rezultatele estimative ale activităților desfășurate în Anul omagial. Sunt prezentate date despre numărul beneficiarilor implicați în proiecte și programe eparhiale, precum și despre contribuția preoților, a voluntarilor și a cadrelor medicale. Activitatea preoților de spital este abordată în mod deosebit, punându-se accent pe provocările și bucuriile trăite în relația cu pacienții și familiile acestora.

Exemple de excelență Social-Medicală

Documentarul subliniază activitatea desfășurată la nivelul parohiilor și organizațiilor eparhiale, acolo unde funcționează cabinete medicale pentru diverse specialități. Printre cele mai reprezentative centre se numără:

  • Fundația Episcop Melchisedec din Roman;
  • Parohia Sf. Trei Ierarhi din Bacău;
  • Centrul Izvorul Tămăduirii Bacău al Asociației Siloam;
  • Centrele de recuperare și reabilitare pentru copii și tineri cu deficiențe ale Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare Hârja”;
  • Centrul social pentru copii cu autism al Parohiei Lazaret;
  • Centrul Romanița, dedicat îngrijirii paliative și copiilor cu deficiențe;
  • Centrul medico-social și rezidențial pentru persoane vârstnice al Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare Hârja”.

Concluzie

Documentarul „Bolnav am fost și M-ați cercetat” reprezintă o radiografie impresionantă a implicării sociale și medicale a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Prin proiectele prezentate, acesta reflectă conlucrarea dintre credință și știință, dintre slujire și profesionalism, toate în slujba aproapelui. Este un exemplu grăitor de filantropie activă și de solidaritate umană, o chemare la iubire de aproapele și grijă față de cei aflați în suferință.

Pr. Ilarion Mâță