În după-amiaza zilei de vineri, când toată suflarea ortodoxă a cinstit sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, la Biserica ,,Sf. Gheorghe și Eroii Neamului” din incinta Unității Militare din Bacău, clerici și credincioși au întâmpinat pe Maica Domnului -,,Prodromița”, în chipul unei icoane superb realizate, copie fidelă lucrată în atelierele Mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul –Prodromu din Sfântul Munte Athos. Odorul de mare preț a fost adus din Muntele Sfânt cu binecuvântarea IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, de o delegație formată din preotul militar Lucian Butnaru, Pr. Arhim. Nicodim Petre, consilier activități cu tineretul la Arhiepiscopia Iașilor, alături de trei părinți de la schitul athonit românesc.
Din dorința de a bucura duhovnicește băcăuanii, dar și pentru o apropiere mai reală de Împărăteasa Cerului și a Pământului, la Biserica ,,Sf Gheorghe și Eroii Neamului” din municipiul Bacău a fost adusă, din muntele Athonului, de la Schitul românesc Sfântul Ioan Botezătorul –Prodromu de la Marea Lavră, o copie fidelă a icoanei Maicii Domnului-,,Prodromița”.
Delegatul IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim la acest eveniment unic din viața acestei biserici a fost PC Pr. Arhim. Serafim Huzdup, consilier eparhial. Alături de acesta, un sobor de preoți, în frunte cu PC Pr. Costică Busuioc, protoiereul Bacăului, împreună cu oficialități locale, militare și civile au întâmpinat Sfânta Icoană cu onoruri militare precum și cu un frumos ceremonial religios.
Icoana Maicii Domnului ,,Prodromița” va împodobi locașul de cult băcăuan. Aceasta va rămâne la închinare până duminică, când este așteptat pentru a oficia Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim.
Icoana Maicii Domnului Prodromiţa (adică Înaintemergătoarea) este o icoană făcătoare de minuni „nefăcută de mână omenească”, din tezaurul Schitului românesc Sfântul Ioan Botezătorul – Prodromu de la Sfântul Muntele Athos, supranumit Grădina Maicii Domnului. Este cea mai importantă icoană a comunității românești de la Muntele Athos, pentru că sunt puține icoane nefăcute de mână omenească în toată lumea ortodoxă. De-a lungul vremii, au fost făcute câteva copii, dintre care unele au rămas în Sfântul Munte, iar altele au fost trimise în România, toate fiind făcătoare de minuni.
(Pr. Daniel Marari)