Îmi amintesc că era o zi frumoasă de toamnă, era zi de mare sărbătoare în Iași, lume multă la Catedrala mitropolitană, iar printre pelerinii veniți de departe pentru această sărbătoare ne aflam și noi, tinerii admiși în vara anului 1990 la studii teologice în România. Eram copleșit de frumusețea slujbei, dar mai ales de soborul impresionat prezent la hram, format din mulți arhierei, preoți și diaconi, dar mai ales de mulțimea pelerinilor veniți la prăznuirea ocrotitoarei Moldovei.

Era pentru prima dată când întâlneam la o slujbă așa mulți oameni. La noi în Basarabia, la hramurile bisericilor, dacă veneau câteva sute de credincioși, dintre cei mai curajoși, dar mai ales bunicile, formate în perioada interbelică, ele știind rolul credinței în viața familiei. Mi-a rămas vie în minte acea imagine, dar mai ales vocile frumoase ale diaconilor, între care se deosebea vocea viitorului vlădică al Romanului și Bacăului, a arhidiaconului Ioachim. Avea chipul blând și luminos, inimă bună și ținută elegantă, privirea pătrunzătoare, toate acestea iradiau bucuria monahului cu vocație venit din munții Neamțului, la chemarea Mitropolitului Teoctist, în cetatea de scaun, să slujească la Cancelaria Mitropoliei.

Anul 1990 a venit cu multe bucurii și binecuvântări peste Mitropolia Moldovei, după 4 ani de locotenență a fost ales Mitropolitul. Tânărul și eruditul Mitropolit Daniel al Moldovei și Bucovinei a adus un suflu nou în Mitropolie, dar și perspective frumoase pentru clericii din Cancelaria eparhială, care și-au primit cu smerenie Mitropolitul mult așteptat, în viața și istoria Mitropoliei începând o pagină nouă cu multe și frumoase realizări.

Slujirea preoțească a viitorului Vlădică Ioachim

După întronizarea noului Mitropolit al Moldovei și Sucevei, la Iași a început evaluarea situației și crearea condițiilor pentru dinamizarea vieții duhovnicești și pentru înnoirea aparatului administrativ din eparhie.

Astfel, văzând râvna pentru cele duhovnicești, priceperea și aplecarea spre studiu și slujire, abilitățile necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ale arhidiaconului Ioachim Giosanu, secretarul Mitropoliei, Mitropolitul Daniel l-a menținut în această funcție, chemându-l la slujirea preoțească și încurajându-l să continue studiile teologice. În acest context, în data de 30 decembrie 1990, arhidiaconul Ioachim a fost hirotonit ieromonah, iar la 1 ianuarie 1991 a fost hirotesit protosinghel, încredințându-i-se și alte ascultări.

În toamna anului 1991 și-a început studiile teologice la Institutul Saint Serge din Paris, având ca profesori și îndrumători pe renumiții teologi pr. Boris Bobrinskoy și Olivier Clement, dar și alți teologi de marcă din diaspora rusească. Văzând situația de la Paris și nevoile comunității românești, arhimandritul Ioachim Giosanu și-a pus în valoare bogata experiență monahală și administrativă, dorind să restabilească unitatea în sânul comunității românești dezbinate din cauza regimului politic din România dinaintea anilor 1990. Astfel, pe lângă studiile teologie, cu înțelepciune și tact pastoral, a reușit să organizeze membrii comunității din Paris, readucând la unitate pe cei refugiați și pe cei care au luptat pentru libertate în 1989. Era complicat să-i împaci pe cei care aveau rănile adânci în sufletele lor, era greu să-i convingi că trebuie să se apropie de noua generație, de tinerii care aveau entuziasmul libertății și doreau să nu mai treacă țara prin persecuțiile regimului totalitar comunist din a doua jumătate a secolului al XX-lea și să creeze perspectivele unei Românii democrate și libere.

Lucrarea misionarului dornic să restabilească unitatea și bucuria comuniunii dintre frați era dificilă, după cum mi-a povestit chiar Înaltpreasfinția Sa în mai multe rânduri. Cu toate acestea, cu mult tact, smeritul și harnicul Arhim. Ioachim a știut să lucreze în ogorul de la Paris cu înțelepciune, fiind călăuzit de Mitropolitul său, Înaltpreasfințitul Părinte Daniel al Moldovei și Bucovinei, dar și de mult încercatul Arhiepiscop Adrian Hrițcu de la Paris.

În această perioadă din ultimul deceniu al secolului trecut, a reușit cu succes să îmbine slujirea liturgică și să finalizeze studiile, fiind apreciat de membrii comunității românești din diaspora pariziană, dar mai ales de ierarhii din Moldova care l-au primit cu bucurie la întoarcerea în țară și l-au recomandat Sfântului Sinod pentru a fi ales arhiereu vicar al Episcopiei Romanului în anul 1998.

Arhiereu vicar al eparhiei Romanului

În luna mai a anului 2000, Arhimandritul ipopsifiu Ioachim Giosanu a fost hirotonit arhiereu vicar al Episcopiei Romanului, cu titulatura de Băcăuanul, sprijinind lucrarea pastoral-misionară a bătrânului episcop Eftimie Luca al Romanului.

A fost un moment frumos din viața tânărului vlădică Ioachim, dar și dificil, din cauza contextului și a mentalității celor din administrația eparhială de la Roman care nu înțelegeau sensul reformelor administrative și înnoirea duhovnicească ca pe o necesitate a vremurilor, nu conștientizau noile provocări ale misiunii sacerdotale pentru societatea aflată în schimbare și doreau să continue slujirea în ritmul lor, mulțumindu-se de binecuvântările chiriarhului lor aflat la vârsta patriarhală de peste 80 de ani.

Ajuns în această slujire, Vlădica Ioachim a intensificat activitățile misionare, social-filantropice, cultural-educaționale și edilitare, încurajând preoții să înnoiască bisericile și să răspundă cu duh misionar provocărilor societății, înființând instituții sociale și culturale și aducând un suflu noi în eparhie.

Cu mult zel și abnegație a slujit mai bine de 14 ani ca arhiereu și episcop vicar, iar în 16 decembrie 2014 a fost ales de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru a continua lucrarea vrednicului de pomenire Arhiepiscop Eftimie Luca al Romanului și Bacăului, trecut la Domnul la vârsta de 100 de ani.

Întâlnirea cu Vlădica Ioachim

Dumnezeu a făcut ca drumurile noastre să se intersecteze la București, mai ales după ce am început să activez în Administrația Patriarhală, prin anii 2003-2004. Astfel, la ședințele Sfântului Sinod aveam ocazia ca să discutăm cu ierarhii din țară, unul dintre ei fiind și Episcopul Ioachim Băcăuanul, un ierarh bând și deschis discuțiilor cu cei mai tineri, dar și misterios pentru că nu spunea nimănui greutățile slujirii sale.

Ulterior, în pelerinajele mele pe la mănăstirile din Moldova, dar și pe la unele hramuri, l-am întâlnit pe Vlădica Ioachim, apreciind chipul lui blând și luminos, cuvântul cald și profund, toate acestea fiind dublate de eleganța arhiereului și modestia unui călugăr de vocație, a unui călugăr format la școala marilor duhovnici din Moldova, dar și la școlile teologice de prestigiu din țară și străinătate.

Nu știam pe atunci bogata experiență pastoral-misionară a Preasfințitului Ioachim din Occident, dar apreciam faptul că era apropiat de tineri și lucra cu mult drag în via Domnului, oficiind slujbe misionare la parohiile și mănăstirile din eparhie, vizitând șantierele cu multele biserici aflate în construcție și așezămintele social-filantropice din istorica eparhie a Romanului și Bacăului.

Pot spune că l-am cunoscut mai bine la unele ședințe ale Sfântului Sinod, la Comisiile sinodale de lucru după alegerea ca Patriarh a Preafericitului Părinte Daniel, după anul 2008, când, ocazional, asistam și noi cei din Administrație la ședințele Sfântului Sinod, ascultând dezbaterile și discuțiile despre sfinții români, despre situația învățământului teologic din România, despre alte probleme analizate la Comisia Teologică, liturgică și didactică. Am fost impresionat de talentul imnografic și preocupările cărturărești ale Preasfinției Sale, de dăruirea de sine și de grija pentru împlinirea cu deplină responsabilitate a lucrării arhipăstorești.

Astfel, drumurile noastre s-au intersectat la diferite evenimente la Patriarhie sau pe la unele mănăstiri din Moldova, fără să știu că voi ajunge să-l cunosc mai bine, să văd frământările și lucrarea Vlădicului Ioachim în slujirea la Altarul Bisericii străbune în anii care au urmat.

Vlădica Ioachim un iubitor al pelerinilor

După alegerea ca episcop al Basarabiei de Sud, în anul 2018, am vizitat de multe ori Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, fiind primit cu multă dragoste frățească de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim al Romanului și Bacăului, care mi-a devenit îndrumător și povățuitor în slujirea arhierească, împărtășindu-mi adesea din experiența sa atât ca misionar în Occident, ca arhiereu și episcop vicar și ca arhiepiscop al eparhiei Țării de Jos, dar și ca slujitor al slovei, bucurându-mă, adesea, cu un tablou în cuvinte, cu o poezie sau cu un alt text elaborat cu multă delicatețe sufletească pentru frații arhierei sau referitor la unele evenimente importante din viața Bisericii.

În această calitate am participat la slujbe misionare, aniversare și la momente solemne din această eparhie, bucurându-mă să-l cunosc mai bine și să văd lucrarea frumoasă din istorica eparhie, admirând grija pentru păstrarea și înfrumusețarea bisericilor și a mănăstirilor, pentru punerea în valoare a bogatului patrimoniu și pentru restaurarea frumoaselor edificii monumente istorice din incinta Centrului eparhial de la Roman.

Am văzut și admirat dragostea și respectul clericilor și monahilor pentru ierarhul lor, a autorităților și a prietenilor bunului și blândului vlădică, dar și atitudinea părintească a Înaltpreasfinției Sale față de toți.

Pot spune că, de fiecare dată când drumurile mele fac să ajung la Roman, sunt primit cu bucurie și dragoste frățească de Înaltpreasfinția Sa, întâmpinându-mă după vechiul obicei în ușa casei, ca un părinte pe copilul său, făcându-mă și pe mine părtaș bucuriilor și împlinirilor sale pastorale, editoriale, administrative, edilitare și de restaurare a edificiilor străvechi. Nu de puține ori am văzut frământările sale pentru a da strălucirea de altă dată reședinței eparhiale și altor imobile din istorica eparhie a Romanului, precum și pentru diferite probleme cu care se confrunta în eparhie, grija pentru ctitoriile sale și mai ales pentru măreața catedrală din Bacău, având tact pastoral și multă răbdare. Ascultându-l și văzând lucrarea sa, pot spune că această eparhie așezată în inima Moldovei, cu o istorie de șase secole, a rodit frumos prin ierarhii care au păstorit aici, dar și prin credincioșii buni și cucernici din țara de jos, Vlădica Ioachim împodobind buchetul ierarhilor harnici și devotați slujirii arhipăstorești și păstrând parfumul eleganței și culturii acestora, dar și mirosul de tămâie îmbibat în zidurile groase ale Catedralei eparhiale aflate în plin proces de înnoire și îmbogățind istorica eparhie prin lucrarea sa.

Am văzut sensibilitatea sa pentru cinstirea înaintașilor și a eroilor, am apreciat efortul depus pentru punerea în lumină a vieții, activității și a operei Episcopului Melchisedec Ștefănescu al Romanului, primul Episcop al Episcopiei Dunării de Jos, care avea sediul la Ismail în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și care a scris o pagină de aur în istoria Bisericii noastre.

Vlădica Ioachim este printre ierarhii care înțeleg misiunea din diasporă și din jurul granițelor, având experiența din perioada studenției la Paris. A răspuns solicitărilor noastre și ne-a sprijinit la realizarea unor proiecte din episcopie, încurajându-mă în diferite împrejurări și vorbindu-mi despre provocările slujirii și despre monahii de vocație, cu viață sfântă, pe care i-a întâlnit în tinerețea sa.

M-am încredințat că înțelege frământările românilor și caută soluții pragmatice și eficiente pentru pastorația generațiilor din zilele noastre, știe să îmbine slujirea la Sfântul Altar cu lucrarea administrativă, bucurând pe cei care sunt în preajma sa.

Am fost plăcut impresionat să văd trăirea sa la Sfânta Liturghie și cântarea maiestoasă rostită cu vocea sa dulce și mângâietoare, să ascult cuvântul ziditor și să admis relația frumoasă cu obștea monahilor și a clericilor de la eparhie și cu credincioșii care-și iubesc ierarhul, exprimând dragostea la fiecare întâlnire.

Pentru mine, Înaltpreasfinția Sa este un părinte sfătos și o gazdă bună, un ierarh smerit și harnic, un misionar cu vocație și experiență, un cărturar pasionat de istoria neamului și de viețile sfinților, un liturghisitor neîntrecut, dornic să împlinească cu deplină responsabilitate și dăruire de sine orice lucrare la care este chemat de biserică, fiind în comuniune cu toți și în ascultare față de Sfântul Sinod, un colecționar de lucruri frumoase, dăruit cu simțul umorului și cu inima de părinte pentru cei care reușesc să-i cunoască sufletul frumos și nobil.

Acum, la ceas aniversar, admirând inima bună și sinceritatea sa, dragostea avraamică pentru orice călător care-i pășește pragul reședinței eparhiale și lucrarea pastoral-misionară, publicistică și culturală din cei 70 de ani de viață, peste 50 de ani de viețuire monahală, 43 de ani de slujire clericală și 25 de ani de slujire arhierească, ne rugăm Domnului să dăruiască Înaltpreasfinției Sale sănătate deplină, putere de lucru, inspirație pentru a continua lucrarea de înnoire duhovnicească din eparhie, dar și pentru alcătuirea slujbelor altor cuvioși înscriși în ceata sfinților români, contribuind exemplar la îmbogățirea patrimoniului nostru liturgic și duhovnicesc.

Să ne trăiți întru mulți și binecuvântați ani, Înaltpreasfinția Voastră!

                                                                                               † VENIAMIN,

                                                                                  Episcopul Basarabiei de Sud