Joi, 6 iunie, în ziua de Înălțare a Domnului, elevi băcăuani însoțiți de cadrele didactice și-au manifestat recunoștința față de eroii români căzuți pe toate câmpurile de luptă pentru apărarea patriei și a credinței strămoșești participând la cea de-a cincea ediția a marșului organizat de Colegiul Național „Ferdinand I” sub egida “Amprenta trecutului asupra viitorului – Lumină pentru eroi”.
Aceasta este deviza sub care elevi, părinți și profesori de la Colegiul Național “Ferdinand I” au organizat de ziua Înălțării Domnului, Marșul Eroilor. Devenit ”emblemă” a comunității, an de an acest eveniment reunește tineri de la numeroase colegii, licee și școli băcăuane, care doresc să marcheze prin acest gest public Ziua eroilor, sărbătoare națională dedicată eroilor cunoscuți și necunoscuți, căzuți în luptă de-a lungul veacurilor pentru credință, libertate, dreptate, pentru apărarea și reîntregirea neamului.
Inițiat și coordonat de o echipă de profesori inimoși, (Ciuche Gabriela, Curbăt Loredana, Gavriliță Laura, Întuneric Ana, Savin Mihaela, Sichim Cristina și Zărnescu Nicoleta), proiectul se află la a-V-a ediție și a fost înregistrat în CAEJ 2019, poziția 9 – Domeniul educație civică, voluntariat, proiecte caritabile.
Marșul a oferit participanților posibilitatea de a-și manifesta recunoștința față de eroii care s-au jertfit pentru neam, credință și țară. Li s-au alăturat echipa managerială a Colegiului Național "Ferdinand I" (dir. prof. Nicu Vasile Harasemciuc și dir. adj. Nicoleta Zărnescu) și cea a Colegiului Tehnic "D. Mangeron" (dir. Iulia Corlade), elevi de la Scoala Gimnazială "M. Drăgan", aproximativ 300 de elevi de la Colegiul Economic "I. Ghica", coordonați de doamna profesoară Mihăilă Lăcrămioara, reprezentanți ai comunității locale (consilier local Ilie Bârzu, pr. militar Lucian Butnaru, pr. Eugen Ciprian Ciuche, pr. Florentin Vornicelu, gral. (r) Alexandru Leonov – veteran de război, col. (r) Paul Valerian Timofte, col. (r) Năstase Ghirău, Răzvan Popovici- preș. ASCOR), dar și cetățeni ai orașului.
Finalul traseului a fost găzduit de Parohia Ortodoxă Lazaret, unde cei prezenți au avut ocazia să asiste la o slujbă de pomenire oficiată de un sobor de preoți, să vizioneze un program artistic și apoi să depună 15 coroane de flori la monumentul închinat eroilor din curtea bisericii. Totodată, cu acest prilej, oficialități militare și cadre didactice au adresat mesaje comemorative în care au subliniat semnificația sacrificiului eroilor români pentru câștigarea identității naționale românești, iar părintele Eugen Ciuche a dat citire mesajului Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim.
“Nu plânge Maică Românie, pentru că biserica, școala, familia sunt încă unite și sădesc în sufletele copiilor respectul și recunoștința față de eroii neamului care s-au jertfit pentru România și credința creștină”, a declarat la final d-na prof. Gabriela Ciuche.