Protopopiate

PROTOPOPIATUL

Protopopiatul (protoieria) este o unitate bisericească administrativă care cuprinde mai multe parohii arondate de pe teritoriul aceleiaşi eparhii.

Înfiinţarea, desfiinţarea, delimitarea şi schimbarea întinderii teritoriale a protopopiatelor se aprobă de Adunarea Eparhială, la propunerea Consiliului Eparhial, ţinând seama de cerinţele misionar-pastorale locale, precum şi de situarea parohiilor şi filiilor dintr-o zonă geografică.

Fiecare protopopiat are o cancelarie administrativă proprie în cadrul căreia funcţionează personal clerical şi neclerical aferent competenţelor date prin Statut şi regulamentele bisericeşti.

Personalul administrativ clerical şi neclerical din cancelaria protopopiatului se numeşte de chiriarh, într-o şedinţă a Permanenţei Consiliului Eparhial, pe baza unei liste de mai mulţi candidaţi intervievaţi în prealabil la Centrul Eparhial.

PROTOPOPUL (protoiereul)

Protopopul (protoiereul) este preotul conducător al protopopiatului şi al cancelariei administrative a protopopiatului, în numele chiriarhului.

Protopopul se numeşte sau se reconfirmă de către chiriarh pe o perioadă de patru ani, într-o şedinţă de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial, ţinându-se seama de următoarele criterii: media generală de licenţă în teologie – minimum 8,50; cel puţin 5 ani vechime în preoţie; fără impedimente juridic-canonice şi având o activitate deosebită liturgică, administrativ-pastorală, misionară, culturală şi socială.

Protopopul poate fi revocat de chiriarh, într-o şedinţă de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial, pentru activitate necorespunzătoare sau abateri disciplinare.

Protopopul are următoarele atribuţii exercitate prin mandat, în numele chiriarhului:

  1. îndrumă, coordonează şi supraveghează activitatea bisericească a parohiilor şi filiilor din protopopiat;
  2. inspectează, cel puţin o dată pe an, parohiile, filiile şi aşezămintele sociale din protopopiat, constatând calitatea vieţii religioase, morale şi sociale a parohienilor; verifică registrele contabile, arhiva şi biblioteca, starea bisericii, a clădirilor bisericeşti, a cimitirelor, precum şi a altor bunuri bisericeşti;
  3. înscrie în registrul de inspecţie al parohiei procesul-verbal amănunţit privind constatările făcute. O copie a acestuia se înaintează Centrului Eparhial, cu raport şi propuneri, iar al treilea exemplar rămâne la protopopiat;
  4. supraveghează şi îndrumă activitatea catehetică, misionar-pastorală, culturală şi social-filantropică a preoţimii, astfel încât aceasta să se desfăşoare în conformitate cu prevederile statutare şi regulamentare bisericeşti, cu hotărârile Sfântului Sinod şi ale organismelor eparhiale;
  5. întocmeşte şi prezintă anual Permanenţei Consiliului Eparhial situaţia privind bunurile mobile şi imobile proprietăţi ale parohiilor şi filiilor din cuprinsul protopopiatului;
  6. urmăreşte ca ordinele şi dispoziţiile autorităţilor superioare bisericeşti să fie transmise la timp unităţilor şi personalului bisericesc din protopopiat şi să fie aduse la îndeplinire;
  7. face propuneri chiriarhului cu privire la suplinirea posturilor vacante de preoţi, diaconi şi cântăreţi bisericeşti;
  8. aprobă preoţilor şi diaconilor din protopopiat până la 8 zile pe an din concediul legal de odihnă, asigurând suplinirea parohiei cu un alt preot şi informând despre aceasta Centrul Eparhial;
  9. aprobă concediul de odihnă personalului neclerical de la parohii şi protopopiat, iar pentru personalul clerical înaintează Centrului Eparhial spre aprobare planificarea concediului anual de odihnă;
  10. întocmeşte un raport anual general despre întreaga viaţă bisericească din protopopiat, pe care îl înaintează chiriarhului şi îl face cunoscut preoţilor din protopopiat la prima conferinţă administrativă din fiecare an;
  11. avizează asupra tuturor lucrărilor organismelor parohiale care urmează a fi supuse aprobării organismelor eparhiale;
  12. susţine acuzarea în cauzele aflate pe rolul Consistoriului disciplinar protopopesc;
  13. coordonează, supraveghează şi răspunde de activitatea Cancelariei administrative a protopopiatului, în conformitate cu prevederile statutare şi regulamentare, cu dispoziţiile date de conducerea eparhială şi cu normele legislaţiei civile în vigoare;
  14. întocmeşte trimestrial un raport pastoral-misionar şi financiar privind activitatea protopopiatului, pe care îl înaintează pentru aprobare către Permanenţa Consiliului Eparhial;
  15. întocmeşte bugetul anual al protopopiatului şi îl prezintă spre aprobare Permanenţei Consiliului Eparhial;
  16. propune chiriarhului acordarea de ranguri şi distincţii de vrednicie clericilor şi credincioşilor merituoşi;
  17. îndeplineşte orice alte atribuţii date de organismele eparhiale sau de chiriarh pentru bunul mers al vieţii bisericeşti.

Protopopul este pe teritoriul protopopiatului său reprezentantul oficial al Centrului Eparhial faţă de autorităţile publice locale şi faţă de terţi şi îndeplineşte sarcinile ce-i sunt atribuite prin prezentul statut, prin regulamentele bisericeşti şi prin alte dispoziţii în vigoare. În această calitate lucrează cu încuviinţarea chiriarhului, pe care îl informează, în prealabil, asupra problemelor respective.

Știri din Protopopiate

Seară de colinde psaltice, alături de Grupul Psaltic AGALLIASIS, în Comănești

Sâmbătă, 16 decembrie, la Parohia „Sfântul Spiridon” din orașul Comănești, a avut loc o seară de Colinde Psaltice de excepție. Corul psaltic...
Mai mult

Cateheză despre Sf. Grigorie Taumaturgul în Parohia „Sf. Trei Ierarhi” Bacău

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, vineri, 15 decembrie 2023, în Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” Bacău a fost...
Mai mult

Concursul de colinde și obiceiuri de iarnă „Tradiții Mușatine”

Clubul Copiilor Roman în parteneriat cu Primăria Municipiului Roman, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, Protopopiatul Roman și Inspectoratul Școlar...
Mai mult

Corul preoților Protoieriei Sascut au adus vestea Nașterii Domnului la Penitenciarul din Bacău

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, vineri, 15 decembrie 2023,  corul preoților...
Mai mult

Singura biserică de Mir din Protopopiatul Onești ocrotită de Sfântul Spiridon și-a sărbătorit hramul

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la Capela din orașul-stațiune Târgu Ocna, patronată de...
Mai mult

Sfântul Ierarh Spiridon a fost cinstit la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” din Caraclău

Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” din Caraclău, Protopopiatul Onești a îmbrăcat marți, 12 decembrie, straie de sărbătoare, serbându-și cel de al...
Mai mult

Instalare de preot paroh la Parohia Giurgiuoana

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, marți, 12 decembrie, la Parohia Giurgiuoana din Protoieria Sascut a avut loc...
Mai mult

Cinstirea Sfântului Ierarh Spiridon în Parohia Parava, cu prilejul hramului

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului și prin coordonarea părintelui protopop Alexandru...
Mai mult

Proiectul „Hristos împărtășit copiilor”, în Parohia Bucșești 2, Protopopiatul Moinești

Marți, 12 decembrie 2023, în ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Spiridon, la Biserica „Sfântul Nicolae” Bucșești II, 66 de copii din învățământul...
Mai mult

Curs de calificare profesională derulat și încheiat cu succes în parohiile Văsâiești și Poduri din Protopopiatul Moinești

În parohiile Văsâiești și Poduri din Protopopiatul Moinești, în perioada septembrie-decembrie 2023, s-a derulat și s-a încheiat cu succes proiectul „...
Mai mult