În după-amiaza zilei de luni, 9 martie, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a poposit în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea „Sfânta Treime”, Bogdana, una dintre cele mai vechi așezări monahale din cuprinsul eparhiei. Aici, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte Sfințite, la care au luat parte părintele arhimandrit Nicolae Dănilă, exarhul mănăstirilor din cadrul arhiepiscopiei, părinții slujitori ai mănăstirii, maicile închinoviate aici, dimpreună cu maica stareță Mihaela Radu și numeroși credincioși din zonă.
În cuvântul de învățătură rostit la sfârșitul slujbei, Preasfinția Sa a vorbit celor prezenți despre originea și rostul Liturghiei Darurilor mai înainte Sfințite, accentuând dorința creștinilor din vechime de a ajuna mai mult în aceste zile ale Postului Mare, exemplu pe care încercăm să îl copiem și noi astăzi:
„Această rânduială deosebită este săvârșită doar în perioada Postului Mare. Este o Liturghie veche pe care creștinii din primele veacuri o săvârșeau la apusul soarelui. De aceea, ați observat că s-a cântat imnul «Lumină lină». De ce a fost rânduită această Liturghie, pe care noi o denumim a «Darurilor mai înainte Sfințite»? Pe de-o parte pentru că Darurile, adică Sfânta și Dumnezeiască Euharistie, Trupul și Sângele lui Hristos, sunt pregătite și sfințite mai înainte, adică la Liturghia deplină din duminica anterioară și se păstrează în Sfântul Altar, iar săvârșirea acestei Liturghii la ceasul de seară avea rolul de a oferi creștinilor posibilitatea, în Postul cel Mare, să ajuneze. Postul acesta fiind un post mai deosebit, mai aspru, creștinii doreau să se nevoiască mai mult și țineau post până la apusul soarelui, când voiau să primească și Sfintele Taine.
Mă bucur că, pe lângă măicuțele care s-au pregătit, au ținut post și au dorit să primească Sfânta Împărtășanie la această slujbă a Liturghiei, ați fost și dumneavoastră, numeroși credincioși, care ați făcut o nevoință, precum făceau odinioară și creștinii din veacurile primare”.
Întrucât în ziua de 9 martie Biserica Ortodoxă Română îi cinstește pe Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia, dar și pe românii care au suferit în temnițele comuniste pentru credință și libertate, ziua fiind dedicată rugăciunii, recunoștinței și cinstirii celor care au mărturisit credința creștină în fața regimului ateu din perioada 1944–1989, ierarhul a amintit în cuvântul său și despre jertfa acestora, de ale cărei roade ne bucurăm astăzi:
„Iubiți credincioși, astăzi se pomenesc Sfinții 40 de Mucenici. O zi de sărbătoare, deși nu este trecută cu cruce roșie în calendar, însă este o sărbătoare foarte populară, mai ales prin tradițiile pe care poporul nostru le ține, astăzi pregătindu-se sfințișorii, ce se aduc la biserică, se sfințesc și se împart ca și milostenie pentru sufletele celor plecați. Dar astăzi se face și pomenirea, conform unei îndrumări a Bisericii noastre Ortodoxe, a tuturor celor care au pătimit în vremea comunismului. Unii au fost închiși în temnițe, alții au fost forțați să își părăsească domiciliu, au fost deportați. Foarte mulți dintre ei au murit în pribegie și totuși nu și-au pierdut credința.
Și aici, în această mănăstire, viața duhovnicească se datorează părintelui arhimandrit Isaia și maicii starețe Cristofora, care au cunoscut aceste realități, aceste privațiuni ale vremurilor de atunci. De aceea, nu în mod întâmplător am poposit și am făcut și pomenirea lor în cadrul slujbei, ci ne-am rugat ca Dumnezeu să primească jertfa și nevoințele pe care ei le-au făcut, pentru că mintea și inima lor au păstrat întotdeauna credința și dragostea pentru Dumnezeu.
Iar această dragoste a lor a rodit. Căci iată, aici, în această mănăstire, măicuțele continuă și duc mai departe canonul și învățăturile pe care acești nevoitori ai noștri le-au purtat în vremea lor. Deci, suntem datori să-i pomenim pe cei care, în vremea aceea, de tristă amintire de prigoană, au ales să nu abdice de la credință. Chiar dacă au fost alungați din mănăstire, chiar dacă au fost de multe ori anchetați, forțați să aibă domiciliul în altă parte, mulți dintre ei murind în pribegie, Dumnezeu a făcut ca jertfa lor să rodească”.
În final, Preasfinția Sa a îndemnat maicile și credincioșii prezenți la ținerea unui post curat, care să fie însoțit de gânduri curate și de inimă bună, prin care se poate vedea Lumina Sfintei Învieri.
***
Aşezată în zona Borzeştiului, în apropierea satului Bogdana, într-o regiune altădată puternic împădurită, Mănăstirea Bogdana, a avut un rol important pentru evlavia credincioşilor de pe Valea Trotuşului şi a Tazlăului.
Prima atestare documentară este din 17 iulie 1634 şi, la scurt timp, 12 iunie 1664, un alt document, atestă importanţa mănăstirii în regiune. Ctitori principali, cunoscuţi documentar, sunt logofătul Solomon Bârlădeanu şi soţia sa Ana, care au zidit biserica ce a fost sfinţită la 2 August 1670, în prezenţa patriarhului Dositei al Ierusalimului. Hramul bisericii a fost iniţial „Pogorârea Duhului Sfânt”, iar, după reparaţia din 1775, i s-a atribuit ca hram „Sfânta Treime”. Deşi era mănăstire pământeană, a fost afectată de Legea secularizării averilor mănăstireşti, începând un proces de declin spiritual şi, mai ales, material pentru această aşezare monahală. Clădiri şi terenuri i-au fost arendate, iar viaţa mănăstirească a fost expusă multor strâmtori şi privaţiuni. În prima jumătate a secolului al XX-lea vieţuitorii făceau eforturi mari să reziste diverselor greutăţi şi lipsuri, având de înfruntat şi incendiul la o biserică de lemn din vatra mănăstirii; ulterior reuşind amenajarea unui paraclis pentru slujbele zilnice. În anul 1959 aici vieţuiau aproape 70 monahi când, datorită decretului comunist, au trebuit să părăsească locul. Mănăstirea a deservit pe rând cămin-spital, iar din 1975 tabără pentru şcolari. După cutremurul din 1977 s-a aprobat refacerea mănăstirii ca un complex muzeal, dar, în paralel, a reînceput viaţa monahală cu obşte de călugăriţe. Vreme de două decenii, în condiţii neoficiale, camuflate, maicile, animate de vrednicul duhovnic arhim. Isaia Ţugurlan, au muncit la refacerea clădirilor şi amenajarea unor spaţii pentru depozitarea obiectelor de patrimoniu din toată Episcopia Romanului.
În 1986 biserica a fost pictată de Gheorghe Matei din Arad. Până în anul 1990 eforturile pentru reluarea vieţii monahale au fost dublate de cele pentru asigurarea bazei materiale şi înzestrarea cu cele de trebuinţă obştii şi cultului divin, în condiţii de ostilitate a unor oficiali comunişti şi de evitare a unor constrângeri legislative. Astăzi, pe lângă activităţile gospodăreşti curente, în grija maicilor este un bogat patrimoniu de carte bisericească şi icoane, ele având şi îndeletniciri în domeniul ţesătoriei, picturii, sculpturii şi croitoriei bisericeşti.
Ocrotirea Sfântului Ierarh Teodosie de la Brazi, care a fost un timp stareţ al mănăstirii Bogdana, a vegheat ca, în ciuda multelor greutăţi şi lovituri suportate peste veacuri, flacăra duhovnicească a acestei aşezări monahale să ardă vie şi astăzi.
Din toamna anului 2022, stareță a Mănăstirii Bogdana este monahia Mihaela Radu.
(Pr. Florin Robert Blănaru)
