În contextul concursului național catehetic și al tematicii propuse de Patriarhia Română pentru anul 2026, „Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, monahii, soții și mame)”, la Școala Gimnazială Nr. 1 Târgu Ocna au fost organizate mai multe activități educativ-religioase dedicate mamelor și rolului femeii în viața Bisericii și a familiei.
Aceste activități au fost coordonate de pr. Răzvan-Cosmin Teriș, învățător la Școala Gimnazială Nr. 1 Târgu Ocna și preot paroh al Parohiei Valea Bogdanei, Protopopiatul Onești.
Prima activitate a avut loc vineri, 6 martie, când elevii clasei a III-a C au organizat o frumoasă serbare dedicată mamelor, intitulată „Mama – primăvara sufletului meu”. La eveniment au participat părinții copiilor, care au avut ocazia să se bucure de un program artistic pregătit cu multă emoție și dăruire de către elevi. Copiii au interpretat cântece, au recitat poezii dedicate mamelor, au rostit scurte discursuri pline de recunoștință și au oferit flori celor care le dăruiesc zilnic dragoste și grijă. Atmosfera a fost una deosebită, marcată de sensibilitate, bucurie și apreciere pentru rolul mamei în familie și în formarea copiilor.
Cea de-a doua activitate s-a desfășurat luni, 9 martie, când elevilor le-a fost prezentată cateheza intitulată „De la lacrimi la vestea Învierii – Drumul mironosițelor”. În cadrul acesteia, copiii au descoperit cine au fost femeile mironosițe și care a fost rolul lor important în istoria mântuirii, fiind primele care au primit și au vestit lumii bucuria Învierii Domnului. Prin dialog și explicații adaptate vârstei lor, elevii au înțeles mai bine curajul, credința și devotamentul acestor femei care au rămas aproape de Mântuitorul Hristos chiar și în momentele de mare încercare.
La finalul întâlnirii catehetice, fiecare elev a completat o fișă interactivă legată de tema prezentată, activitate prin care cunoștințele dobândite au fost consolidate într-un mod atractiv și educativ.
Prin aceste activități, elevii au fost încurajați să descopere și să prețuiască rolul mamei în familie, dar și să cunoască exemplele de credință oferite de femeile sfinte din viața Bisericii. Evenimentele au reprezentat un prilej de formare spirituală și educațională, îmbinând armonios activitățile artistice cu cele catehetice, în spiritul valorilor creștine și al respectului față de familie.
(Pr. T. R.)



