Protopopiate

PROTOPOPIATUL

Protopopiatul (protoieria) este o unitate bisericească administrativă care cuprinde mai multe parohii arondate de pe teritoriul aceleiaşi eparhii.

Înfiinţarea, desfiinţarea, delimitarea şi schimbarea întinderii teritoriale a protopopiatelor se aprobă de Adunarea Eparhială, la propunerea Consiliului Eparhial, ţinând seama de cerinţele misionar-pastorale locale, precum şi de situarea parohiilor şi filiilor dintr-o zonă geografică.

Fiecare protopopiat are o cancelarie administrativă proprie în cadrul căreia funcţionează personal clerical şi neclerical aferent competenţelor date prin Statut şi regulamentele bisericeşti.

Personalul administrativ clerical şi neclerical din cancelaria protopopiatului se numeşte de chiriarh, într-o şedinţă a Permanenţei Consiliului Eparhial, pe baza unei liste de mai mulţi candidaţi intervievaţi în prealabil la Centrul Eparhial.

PROTOPOPUL (protoiereul)

Protopopul (protoiereul) este preotul conducător al protopopiatului şi al cancelariei administrative a protopopiatului, în numele chiriarhului.

Protopopul se numeşte sau se reconfirmă de către chiriarh pe o perioadă de patru ani, într-o şedinţă de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial, ţinându-se seama de următoarele criterii: media generală de licenţă în teologie – minimum 8,50; cel puţin 5 ani vechime în preoţie; fără impedimente juridic-canonice şi având o activitate deosebită liturgică, administrativ-pastorală, misionară, culturală şi socială.

Protopopul poate fi revocat de chiriarh, într-o şedinţă de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial, pentru activitate necorespunzătoare sau abateri disciplinare.

Protopopul are următoarele atribuţii exercitate prin mandat, în numele chiriarhului:

  1. îndrumă, coordonează şi supraveghează activitatea bisericească a parohiilor şi filiilor din protopopiat;
  2. inspectează, cel puţin o dată pe an, parohiile, filiile şi aşezămintele sociale din protopopiat, constatând calitatea vieţii religioase, morale şi sociale a parohienilor; verifică registrele contabile, arhiva şi biblioteca, starea bisericii, a clădirilor bisericeşti, a cimitirelor, precum şi a altor bunuri bisericeşti;
  3. înscrie în registrul de inspecţie al parohiei procesul-verbal amănunţit privind constatările făcute. O copie a acestuia se înaintează Centrului Eparhial, cu raport şi propuneri, iar al treilea exemplar rămâne la protopopiat;
  4. supraveghează şi îndrumă activitatea catehetică, misionar-pastorală, culturală şi social-filantropică a preoţimii, astfel încât aceasta să se desfăşoare în conformitate cu prevederile statutare şi regulamentare bisericeşti, cu hotărârile Sfântului Sinod şi ale organismelor eparhiale;
  5. întocmeşte şi prezintă anual Permanenţei Consiliului Eparhial situaţia privind bunurile mobile şi imobile proprietăţi ale parohiilor şi filiilor din cuprinsul protopopiatului;
  6. urmăreşte ca ordinele şi dispoziţiile autorităţilor superioare bisericeşti să fie transmise la timp unităţilor şi personalului bisericesc din protopopiat şi să fie aduse la îndeplinire;
  7. face propuneri chiriarhului cu privire la suplinirea posturilor vacante de preoţi, diaconi şi cântăreţi bisericeşti;
  8. aprobă preoţilor şi diaconilor din protopopiat până la 8 zile pe an din concediul legal de odihnă, asigurând suplinirea parohiei cu un alt preot şi informând despre aceasta Centrul Eparhial;
  9. aprobă concediul de odihnă personalului neclerical de la parohii şi protopopiat, iar pentru personalul clerical înaintează Centrului Eparhial spre aprobare planificarea concediului anual de odihnă;
  10. întocmeşte un raport anual general despre întreaga viaţă bisericească din protopopiat, pe care îl înaintează chiriarhului şi îl face cunoscut preoţilor din protopopiat la prima conferinţă administrativă din fiecare an;
  11. avizează asupra tuturor lucrărilor organismelor parohiale care urmează a fi supuse aprobării organismelor eparhiale;
  12. susţine acuzarea în cauzele aflate pe rolul Consistoriului disciplinar protopopesc;
  13. coordonează, supraveghează şi răspunde de activitatea Cancelariei administrative a protopopiatului, în conformitate cu prevederile statutare şi regulamentare, cu dispoziţiile date de conducerea eparhială şi cu normele legislaţiei civile în vigoare;
  14. întocmeşte trimestrial un raport pastoral-misionar şi financiar privind activitatea protopopiatului, pe care îl înaintează pentru aprobare către Permanenţa Consiliului Eparhial;
  15. întocmeşte bugetul anual al protopopiatului şi îl prezintă spre aprobare Permanenţei Consiliului Eparhial;
  16. propune chiriarhului acordarea de ranguri şi distincţii de vrednicie clericilor şi credincioşilor merituoşi;
  17. îndeplineşte orice alte atribuţii date de organismele eparhiale sau de chiriarh pentru bunul mers al vieţii bisericeşti.

Protopopul este pe teritoriul protopopiatului său reprezentantul oficial al Centrului Eparhial faţă de autorităţile publice locale şi faţă de terţi şi îndeplineşte sarcinile ce-i sunt atribuite prin prezentul statut, prin regulamentele bisericeşti şi prin alte dispoziţii în vigoare. În această calitate lucrează cu încuviinţarea chiriarhului, pe care îl informează, în prealabil, asupra problemelor respective.

Știri din Protopopiate

Zilele comemorative ale Părintelui Constantin Galeriu

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la inițiativa Consiliului Național ASCOR, în perioada 19...
Mai mult

Liturghie arhierească la Mănăstirea Diaconești

În ziua de 21 noiembrie, când creștinii ortodocși cinstesc Intrarea în biserică a Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a săvârșit...
Mai mult

Cinci preoți recent hirotoniți în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului au primit hirotesia întru duhovnic

Cinci preoți ai Eparhiei Romanului și Bacăului recent hirotoniți au primit vineri, 19 noiembrie 2021, hirotesia întru duhovnic. Slujba a fost...
Mai mult

Două tinere au luat azi chip îngeresc la Mănăstirea Diaconești

În după-amiaza zilei de sâmbătă, 20 noiembrie, la Mănăstirea Diaconești, a avut loc slujba tunderii în monahism a două tinere rasofore.
Mai mult

Instalare de preot în Parohia Orbeni II din Protoieria Sascut

Având binecuvântarea Înaltpreasfințitului  Ioachim, sâmbătă, 20 noiembrie 2021, a avut loc instalarea noului preot paroh al Parohiei...
Mai mult

Ediția a II-a a Proiectului Eparhial „Vrei să fii bun, de Crăciun?”, la Bacău

Joi, 18 noiembrie 2021, Protoieria Bacău a fost gazda întâlnirii care a stabilit cadrul desfășurării de anul acesta a Proiectului Eparhial intitulat...
Mai mult

Zile de comuniune și bucurie cu prilejul hramului, în Parohia Lețcana

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, în Parohia Lețcana, în contextul prăznuirii hramului lăcașului de cult și al...
Mai mult

Zile de sărbătoare cu ocazia hramului Parohiei Siretu din Protoieria Bacău

Cu ocazia hramului, Parohia „Sfinții Arhangheli” – Siretu, comuna Letea Veche, a îmbrăcat haina luminoasă a sărbătorii ce s-a desfășurat pe...
Mai mult

Resfințirea bisericii din Pajiștea, Protopopiatul Moinești

Filia Pajiștea a Parohiei Coșnea din Protopopiatul Moinești a primit haina sfințirii în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul de la...
Mai mult

Zile de sărbătoare în parohiile Slobozia Urechești și Huruiești 1 din Protoieria Sascut

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, zilele de 7 și 8 noiembrie au fost unele de aleasă bucurie...
Mai mult