În contextul sărbătorii închinate Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul comunei Stănița, un sobor de ierarhi a binecuvântat în zilele de 19 și 20 iulie lucrările de reînnoire a ansamblului eclezial derulate în Parohia Stănița, în perioada 2019-2024, la inițiativa și cu sprijinul Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, fiu al satului.
Evenimentul a debutat vineri, 19 iulie, cu oficierea Vecerniei arhierești de către un sobor de preoți din administrația eparhială a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului sub protia Preasfințitului Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, pe o scenă amenajată în latura de Sud-Est a bisericii cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae, în prezența enoriașilor, dar și a pelerinilor veniți din parohiile învecinate la acest moment de har și de împlinire.
După săvârșirea Vecerniei, Preasfințitului Părinte Veniamin i s-au alăturat alți cinci ierarhi care au oficiat slujba de sfințire a corpului de clădiri care alcătuiesc ansamblul eclezial al Parohiei Stănița: Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcopul Daciei Felix, Preasfințitul Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Preasfințitul Părinte Nectarie de Bretania, Episcop vicar al Episcopiei Ortodoxe a Europei Occidentale și Preasfințitul Părinte Emilian, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului.
După săvârșirea slujbei de sfințire a apei și a untdelemnului, soborul ierarhilor a oficiat sfințirea Casei de prăznuire, a Lumânărarului cu hramul „Sfânta Muceniță Fotini”, a Altarului de vară închinat Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul și Sfintei Cuvioase Parascheva și a Așezământului social-cultural așezat sub ocrotirea sfinților cuvioși nemțeni Cleopa și Paisie, edificiu care are în componența sa o capelă mortuară cu hramul Sfântul Lazăr și un birou parohial.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, fiu al satului Stănița și principalul ctitor al lucrărilor de reînnoire a ansamblului arhitectural parohial, a adresat un cuvânt de suflet pelerinilor în care a vorbit despre frumusețile duhovnicești pe care le-au născut plaiurile mioritice ale Stăniței, făcând trimitere la personalitățile monahale care, plecând din acest sat, și-au desăvârșit viața în marile lavre ale Neamțului, apoi a rostit poemul „Când ți-e dor de casă, ți-e dor de Cer” în care a concentrat întreaga sa trăire emoțională generată de locurile natale și întâlnirea cu personalitățile care au contribuit la formarea sa intelectuală și duhovnicească.
În cea de-a doua zi a evenimentului, sâmbătă, 20 iulie, în ziua de prăznuire a Sfântului Ilie Tesviteanul, sărbătoarea a continuat prin oficierea Sfintei Liturghii arhierești și a slujbei de resfințire a Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae”.
Încă de la primele ore ale dimineții, soborul celor șase ierarhi, la care s-a adăugat și Preasfințitul Părinte Ioan Casian, Episcop al Episcopiei Ortodoxe a Canadei, a fost întâmpinat la intrarea în incinta ansamblului eclezial cu pâine și sare, semne ale ospitalității românești, de ieromonahi, stareți și duhovnici ai mănăstirilor din Eparhia Romanului și Bacăului, preoți consilieri și inspectori din administrația eparhială, protopopi, preoți, preacuvioase maici starețe, precum și de credincioși și pelerini veniți din toate colțurile eparhiei pentru a participa la acest eveniment.
Înainte de începerea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a mulțumit comunității de la Stănița pentru călduroasa primire în satul natal, dar și preoților și oficialităților locale, exprimându-și bucuria de a fi prezent, alături de cei șase ierarhi, la acest moment de har și de împlinire duhovnicească.
În cadrul Sfintei Litughii, ierarhii au înălțat către Dumnezeu rugăciuni pentru ploaie, apoi rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra ierarhului locului și a comunității parohiale de la Stănița.
După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a adresat un cuvânt de învățătură pelerinilor în care a vorbit despre semnificația sărbătorii în general, dar și despre sărbătoarea locală a comunității, subliniind legătura existentă între credincioșii din Stănița și profetul Ilie, ocrotitorul satului și al locuitorilor săi. Referindu-se la perioada în care a trăit Sfântul Ilie Tesviteanul, Preasfinția sa a subliniat importanța păstrării credinței în adevăratul Dumnezeu pentru unitatea poporului ales, în contextul idolatru al timpului. De asemenea, Preasfinția sa a rememorat momentele cele mai semnificative din viața sfântului, accentuând legătura specială dintre Dumnezeu și profet și reflectarea peste timp a râvnei pentru sfințenie în viața Sfântului Ioan Botezătorul, în cuvântările Mântuitorului, în conștiința contemporanilor Mântuitorului și în epistolele Sfântului Apostol Pavel. Totodată, Preasfinția sa a vorbit despre simbolistica apei, a untdelemnului, a făinii și a focului folosite de profet în activitatea sa și prezența lor ca materie a tainelor, în cultul Bisericii.
În finalul cuvântului său, Preasfințitul Părinte Timotei a remarcat faptul că pentru Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim evenimentul din această zi este unul important deoarece numele primit la Botez în urmă cu 70 de ani, în biserica satului Stănița, acum reînnoită, a fost Ilie, iar pentru credincioșii din comuna Stănița, sărbătoarea din această zi este semnificativă deoarece în jur de 30 de călugări și călugărițe, urmând modelul Sfântului Proroc Ilie, au urmat calea desăvârșirii, îmbrățișând viața monahală, acesta fiind și motivul pentru care patronul spiritual al Așezământului social-cultural parohial a fost ales tot Sfântul Ilie Tesviteanul.
La finalul Sfintei Liturghii, după citirea Hrisovului de către părintele Ciprian-Ioan Ignat, secretar eparhial, în sunetul clopotelor și al cântărilor sfinte, soborul ierarhilor și al preoților a înconjurat lăcașul de cult citind pericopele evanghelice specifice și însemnând la exterior cu Sfântul și Marele Mir, în semnul Sfinte Cruci, cele patru laturi ale edificiului. Apoi, au fost resfințite altarul și pictura murală, lăcașul de cult primind cu acest prilej un al doilea hram, avându-i ca ocrotitori, alături de Sfântul Ierarh Nicolae, pe Sfinții și Dumnezeieștii Părinți Ioachim și Ana, iar credincioșilor li s-a oferit posibilitatea de a se închina în Sfântul Altar, sfintelor moaște ale Sfântului Teodosie de la Brazi, Episcopul Romanului, așezate în piciorul Sfintei Mese.
La finalul slujbei de resfințire, domnul Laurențiu Todireanu, primarul comunei Stănița, a oferit Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim titlul de Cetățean de Onoare al comunei Stănița, pentru implicarea deosebită în promovarea valorilor culturale și spirituale ale acestei localități.
De asemenea, preotul Ionuț Grecu, parohul Parohiei Stănița, a mulțumit ierarhului pentru încrederea acordată prin numirea ca paroh al acestei comunități de credință și pentru sprijinul material și spiritual oferit în perioada reabilitării ansamblului eclezial de la Stănița, apoi, în numele comunității parohiale și al consiliului parohial, a oferit un dar Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim.
În cele două zile ale evenimentului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim și-a manifestat recunoștința față de ctitorii, binefăcătorii și constructorii care au contribuit la desfășurarea și finalizarea lucrărilor de înnoire a ansamblului eclezial de la Stănița, oferindu-le distincția Ordinul Melchisedec, Clasa I, pentru mireni.
Pelerinii prezenți în cele două zile ale evenimentului au avut posibilitatea de a se închina veșmântului Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor, oferit Eparhiei Romanului și Bacăului de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, și raclei cu sfinte moaște de la Catedrala arhiepiscopală din Roman, așezate pe toată durata sărbătorii în Altarul de vară al parohiei, au primit apă și pachete cu hrană, dar și iconițe, pliante și broșuri, împărțite cu ajutorul tinerilor voluntari ai A.S.C.O.R. Bacău, în care sunt evidențiate lucrările împlinite în perioada de reabilitare a bisericii și clădirilor ansamblului administrativ de la Stănița.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Diaconia al Catedralei arhiepiscopale „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman.
Date cronologice
Anul acesta, biserica din Stănița împlinește 415 ani de la atestarea sa documentară din 1609, un eveniment important pentru comunitatea locală, prilej de retrospecție și de reînnoire a tradițiilor. Biserica actuală, cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae, păstrează un „martor” străvechi, din acele timpuri. Este vorba de piciorul din piatră al mesei vechiului altar, acoperit cu un „blat”, dăltuit dintr-un singur lemn de stejar.
Biserica monumentală de astăzi a fost construită în a doua jumătate a secolului al XIX-lea pe locul unei biserici mai vechi cu același hram. În 2009 a fost descoperit altarul vechii biserici din secolul al XVII-lea, construită din nuiele și vălătuci, care a servit comunitatea creștină ortodoxă timp de peste două secole. Preoții și enoriașii au înzestrat vechea biserică cu obiecte de cult valoroase, din care încă se păstrează un chivot din lemn și cărți cu litere chirilice.
În secolul al XIX-lea, comunitatea a decis să construiască o nouă biserică, reflectând dezvoltarea și evlavia lor. Construcția a început în 1862 și a fost finalizată în 1868, edificiul fiind realizat din piatră și cărămidă, cu un plan treflat și un turn clopotniță. Catapeteasma și mobilierul au fost realizate de Iorga Săpătoru și pictate de Ioan Secoșanu. Biserica deține numeroase obiecte de cult din secolele XVIII și XIX, cu valoare istorică și patrimonială.
Din inițiativa și cu directa implicare a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, fiu al satului, în 2019 a început ultima etapă de reabilitare a Bisericii „Sfântul Nicolae”, afectată de multiple avarii cauzate de infiltrarea apei. Lucrările, coordonate de inginerul Alexandru Constantin Giosanu, au inclus reabilitarea termică, retencuirea pereților și pictarea acestora în tehnica al seco. Pridvorul a fost redimensionat și închis cu ferestre din lemn stratificat, iar turla remodelată în stilul ștefanian. Catapeteasma a fost înlocuită, iar mobilierul și Sfânta Masă au fost sculptate de Constantin Ursu. Icoana Maicii Domnului a fost restaurată și ferecată în argint.
Casa de prăznuire, situată la est de biserică, a fost renovată cu un nou pridvor, acoperiș, sistem de iluminat și încălzire. Tâmplăria a fost schimbată și pictura restaurată.
Curtea bisericii a fost reamenajată peisagistic, iar Casa parohială și Altarul de vară, aflate în stare avansată de degradare, au fost dărâmate și relocate. A fost construit un nou edificiu cu Capelă mortuară, birou parohial, cameră pentru centrală termică și grupuri sanitare. În locul vechiului altar de vară a fost construit unul nou, sub formă hexagonală, pictat în tehnica mozaic și cu pardoseala din marmură. La intrarea în biserică s-a construit un nou lumânărar din beton, iar curtea a fost dotată cu alei pavate cu dale de piatră.
(Pr. Valentin Băltoi)