În perioada 8-12 iulie, în Parohia Goioasa, Protopopiatul Moinești, s-a desfășurat cea de-a VI-a ediție a Școlii de Vară: ,,În vacanță cu Hristos”.
Activitățile, desfășurate cu implicarea și sprijinul colectivului de cadre didactice al Școlii Gimnaziale Agăș, au debutat zilnic cu rugăciuni de binecuvântare în biserică.
În prima zi, cei 56 de copii participanți și-au exersat abilitățile de lucru în echipă, abilitățile de concentrare, competitive și sociale în cadrul activităților sportive realizate cu sprijinul profesorilor de sport, care au accentuat rolul activităţilor sportive în dezvoltarea calității disciplinare mai bune, încurajând pentru o viață activă și sănătoasă.
Programul Școlii de Vară a continuat în cea de-a doua zi cu activităţi educative în natură, copiii manifestând bună-dispoziție și deschidere spre a învăța împreună cu ceilalți.
Alpinism, supraviețuire, camping, escaladare, orientare, noțiuni de salvare și autosalvare, reprezintă o parte din activităţile realizate cu sprijinul salvamontiștilor de la Serviciul Public Județean Salvamont Bacău.
Activităţile și jocurile colaborative au fost desfășurate pe parcursul celei de-a treia zi, stimulându-i pe copii și antrenându-i pentru rezolvarea sarcinilor.
Excursia în ținutul Bucovinei a avut drept scop cunoașterea acestui loc plin de legende, cultură, istorie și credință, dar și crearea unor amintiri de neuitat. De-a lungul râului Moldovița, am străbătut un traseu de o frumusețe aparte, copiii fiind fascinați de fiecare detaliu și de peisajele de basm, fiecare moment fiind încărcat de emoție, de frumusețe, de istorie și de tradiție. Vizitarea Mănăstirii Moldovița, monument al credinței și culturii, a completat călătoria noastră în ținutul Bucovinei.
La întoarcere, am făcut un popas duhovnicesc la mănăstirea Nechit unde am primit binecuvântarea și ajutorul Sfinților ale căror Sfinte moaște împodobesc așezământul.
În cea de-a cincea zi a Școlii de Vară, ne-am bucurat de prezența domnului profesor Ioan Măric, pictor băcăuan, unul dintre cei mai cunoscuți artiști naivi din România, zis ,,Bădița Ioan Măric”, sub îndrumarea căruia copiii au avut oportunitatea de a învăța și de a-și exersa creativitatea. Artistul a readus în prim-plan o lume de demult, iar copiii au dat frâu liber imaginației, exprimându-și sentimentele, emoțiile și gândurile. Pentru implicarea activă, efort și colaborare, copiii și voluntarii au fost premiați.
Școala de Vară s-a încheiat cu participarea la Sfânta Liturghie și împărtășirea copiilor.