În ziua de 1 Decembrie 2020, la ceas de mare sărbătoare națională, în întreaga Eparhie a Romanului și Bacăului cler și credincioși au înălțat rugăciuni de pomenire pentru eroii români care de-a lungul istoriei s-au jertfit pentru făurirea României Mari. La Catedrala arhiepiscopală din Roman au fost pomeniți în cadrul Sfintei Liturghii corifeii Marii Uniri a tuturor românilor într-un singur stat independent și suveran.
Marți, 1 Decembrie 2020, la Catedrala arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman a fost săvârșită Sfânta Liturghie de către soborul preoților acestui sfânt chivot mușatin în cadrul căreia au fost înălțate rugăciuni de pomenire pentru eroii neamului care s-au jertfit pentru identitatea și suveranitatea României și care au contribuit prin jertfa lor la ctitorirea României Mari.
Apoi, în atmosfera solemnă specifică acestei sărbători naționale, părintele Arhimandrit Pimen Costea, Vicar eparhial, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a oficiat slujba de Te Deum în cadrul căreia au fost amintite numele și faptele istorice ale corifeilor Marii Uniri, de la ctitorirea căreia s-au împlinit anul acesta 102 ani.
În cuvântul adresat, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a îndemnat clerul și credincioșii să-și iubească țara și să păstreze idealurile pentru care au luptat eroii neamului, trecând peste toate încercările și frământările din societatea contemporană:
Contextul medico-social actual, frământările politice, instabilitatea economică sau migrația forței de muncă, nu trebuie să ne determine să fim mai puțin români sau să îngenuncheze crezul nostru sfânt într-un popor iubit de Dumnezeu. Oricât de mari ar fi încercările prin care îi este dat să treacă generației actuale de români, să nu uite că este chemată să poarte făclia unui ideal pentru care milioane de tineri s-au jertfit și să asigure continuitatea peste timp a unui neam de sfinți și de eroi.
În finalul mesajului său, Ierarhul a îndemnat generația de astăzi să poarte în inimă idealul pentru care s-au jertfit eroii acestui neam și să lupte pentru păstrarea demnității naționale așa cum a fost ea lăsată moștenire de înaintași:
Să luptăm pentru o Românie demnă, creștină, independentă și curată, care își ocrotește cetățenii și reflectă întru totul idealul pentru care au murit cei care au ctitorit-o. Să nu ne vindem țara, să nu ne înstrăinăm de ceea ce ne-a fost dat să fim și să purtăm în inimi idealul pentru care au luptat martirii și eroii acestui neam, a căror fapte au scris istoria României Mari!
Răspunsurile liturgice au fost date de corul psaltic Diaconia, care la final a susținut un miniconcert în care a interpretat cântări patriotice.
...
În această zi de 1 Decembrie 2020, în bisericile de pe întreg cuprinsul Eparhiei Romanului și Bacăului a fost săvârșită, începând cu ora 12.00, slujba de Te Deum, urmată de transmiterea mesajului alcătuit cu prilejul acestei zile de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim.