Preasfințitul Teofil Trotușanul a sfințit Centrul de zi pentru persoane vârstnice din Schitu Frumoasa

Sâmbătă, 24 octombrie, Preasfințitul Teofil Trotușanul a sfințit Centrul de zi de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice, situat în satul Schitu Frumoasa din comuna Balcani, Protopopiatul Moinești, județul Bacău. Centrul a primit ca ocrotitor pe Sfântul Ierarh Luca al Crimeei. La eveniment au participat părintele protopop Costel Mareș, preoții Cercului pastoral „Sfântul Grigorie Palama” și domnul primar Vasile Luca, alături de alte oficialități centrale și locale.

Preasfințitul Părinte Teofil a transmis binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la sfințirea noului centru pentru persoane vârstnice, subliniind că acest eveniment reflectă pe deplin învățătura Sfintei Scripturi cu privire la prețuirea seniorilor. Ierarhul a evidențiat semnificația deosebită a momentului în contextul anului 2026, pe care Biserica Ortodoxă l-a închinat familiei creștine, arătând că noul așezământ va deveni un spațiu de comuniune pentru întreaga comunitate locală. În semn de prețuire pentru eforturile administrative depuse, edilul a primit din partea Arhiepiscopiei o icoană a Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, menită să fie așezată la loc de cinste în noua clădire.

Vorbind despre importanța acestei zile și despre rolul pe care generațiile îl au în fața lui Dumnezeu, Preasfințitul Teofil a subliniat în cuvântul său:

„Rugăciunile pe care le-am făcut acum au amintit de ceea ce ne învață Sfânta Scriptură, Legea Lui Dumnezeu, și anume, ca să cinstim pe cei vârstnici, pentru că Dumnezeu a binecuvântat vârsta bătrâneților ca fiind o vârstă a înțelepciunii. [...] Dorim ca activitățile pe care le veți desfășura aici în acest centru să fie de folos pentru vârstnici, dar nu doar pentru vârstnici, pentru că ne-au întâmpinat și copilașii, deci pentru întreaga familie a comunității, și Dumnezeu să vă binecuvânteze în continuare să puteți înmulți darurile pe care le-ați primit de la Dumnezeu.”

Primarul comunei Balcani, domnul Vasile Luca, a vorbit la inaugurarea Centrului despre importanța acestui proiect, finalizat într-un timp foarte scurt: „Un proiect de suflet dedicat respectului și recunoștinței față de seniorii comunității. Clădirea a fost realizată într-un timp record de aproximativ 11 luni, în ciuda provocărilor din timpul iernii, succesul investiției fiind rezultatul unei colaborări strânse între administrația locală, echipa de constructori și oficialitățile  centrale. Noul așezământ este conceput ca un spațiu al căldurii și sprijinului, având ca scop principal prevenirea izolării sociale și menținerea autonomiei bătrânilor. Beneficiarii vor avea acces la o gamă largă de servicii, de la informare și consiliere socială, până la activități recreative, culturale și exerciții pentru menținerea memoriei. O componentă esențială a centrului o reprezintă recuperarea fizică și medicală, seniorii beneficiind de kinetoterapie, fizioterapie, masaj și gimnastică medicală. Mai mult, pentru bătrânii nedeplasabili care se confruntă cu un grad ridicat de dependență, proiectul asigură servicii de îngrijire direct la domiciliu, deplasarea echipei medicale fiind facilitată de un mijloc de transport special achiziționat.”

Centru de zi din Schitu Frumoasa, cu o suprafața desfășurată de 971 mp, are o capacitate de 100 persoane și are în componență și o echipă mobilă de îngrijire la domiciliu, cu o capacitate de 25 persoane.

În încheiere, domnul primar a subliniat faptul că adevărata dezvoltare a unei localități se măsoară prin grija față de oameni, modul în care sunt tratați bunicii și părinții fiind oglinda valorilor întregii comunități.

(Pr. Andrei Alixandrescu)