Duminică, 27 noiembrie 2022, Parohia „Sfinţii Trei Ierahi” din Bacău, în parteneriat cu Şcoala Gimnazială „Mihai Drăgan” Bacău, au organizat un moment omagial în memoria celor care au contribuit la realizarea Marii Uniri din 1 Decembrie 1918.
Cu prilejul împlinirii a 104 ani de la momentul realizării visului măreţ a unirii românilor din toate provinciile istorice într-o singură ţară, părintele paroh Aurel Cîrlan, împreună cu preoţii slujitori Marian Gliga şi Mihai-Flavius Balaban, au oficiat slujba Parastasului, fiind pomeniţi toţi eroii români care de-a lungul istoriei s-au jertfit pentru neamul românesc, împreună cu toţi corifeii Marii Uniri.
În cadrul acestui eveniment, un grup de elevi ai Şcolii Gimnaziale „Mihai Drăgan” Bacău au susţinut un recital de cântece patriotice, coordonaţi fiind de către doamna Prof. de Muzică, Teodora Rădăcină şi de doamna Prof. de Religie Ortodoxă, Mirela-Nela Cîrlan.
Programul artistic a fost deschis de către Maria-Teona Gliga, elevă a Şcolii „Muşatinii” din Roman şi a Şcolii Populare de Artă „Carmen Saeculare” Piatra Neamţ (clasa canto popular coordonată de prof. Georgiana Şerban Axinte), care a interpretat împreună cu doamna preoteasă Simina Gliga câteva cântece patriotice.
Atmosfera de sărbătoare a fost creată şi de evoluţia artistică a elevilor clasei a VII-a A, cărora s-au adăugat următorii solişti: Lupescu Denis (clasa a VII-a A), Mocanu Teodora (clasa a VII-a A), Lefter Daria (clasa a VII-a D), Cojocaru Ariana (clasa a V-a B).
La sfârşitul evenimentului, părintele paroh Aurel Cîrlan a prezentat tinerilor îndemnul transmis de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, acela de „a purta în inimă idealul pentru care s-au jertfit eroii acestui neam, luptând pentru păstrarea demnității naționale așa cum a fost ea lăsată moștenire de înaintași, o Românie demnă, creștină, independentă și curată, care își ocrotește cetățenii și reflectă întru totul idealul pentru care au murit cei care au ctitorit-o”.