Sâmbătă, 21 aprilie 2018, la Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja” au avut loc mai multe activități care au avut scopul celebrării Zilei internaționale a pământului. Beneficiari, voluntari și persoane iubitoare de natură au arătat, prin jocuri, comunicări și drumeții, că le pasă de natură, de pământ și de mediul înconjurător.
Ziua a debutat cu prezentarea unui Power Point realizat și prezentat de Mihaela Eghet, voluntar al acestui Centru. Amintim alte activități care au atras atenția tinerilor: activități de bricolaj, confecționând globul pământesc în format gigant formând șase grupe de lucru. Alături au pictat copii de liceu realizând tablouri unice legate de planeta noastră albastră. Copii mai mici au fost dirijați pe grupe de vârstă pentru a desena pe asfalt desene pe tema propusă. Activitatea a continuat printr-un moment de amuzament „concursul cu sacul” amuzându-se alături de bătrânii din Așezământ, săritul cu coarda și circuitul cu bicicletele au reprezentat alte activități menite să-i amuze și să-i dinamizeze pe toți participanții.
Momentul mult asteptat de majoritatea copiilor a reprezentat drumeția pe cărări de munte, de la Așezământul de bătrâni până la „ Piatra Șoimului”, drum pe care l-au parcurs cu interes și mare bucurie, servindu-și mica gustare în mijloc de codru, simțind cu adevărat prospețimea naturii și importanța majoră pe care o are natura prin energia și prospețimea pe care ne-o dăruiește. Acesta și multe alte motive trebuie să ne țină atenți protejându-ne pământul – planeta noastră albastră.
Aceste activități prefațează un mare eveniment dedicat mediului înconjurător, a doua ediția a proiectului de ecologizare a satului Hârja și a comunei Oituz, prin implicarea a peste 700 de voluntari, elevi, cadre didactice, angajați și beneficiari ai prestațiilor sociale ale Primăriei Oituz și alte persoane iubitoare de frumos, de natură care vor trage un semnal de alarmă asupra nivelului foarte ridicat de poluare și de deversare a deșeurilor pe malurile apelor de munte.
(Liliana Pânzaru)