Cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim și cu purtarea de grijă a preotului protoiereu Eugen-Ciprian Ciuche, în data de 1 iunie 2021, în Parohia Traian s-a desfășurat, la iniţiativa părintelui paroh Gavril Trofor, un program dedicat copiilor, denumit sugestiv „Liturghie, în copilărie”.
Răspunzând cu bucurie chemării părintelui, cei mici s-au adunat, începând cu ora 08.00, la Sfânta Liturghie, în cadrul căreia majoritatea dintre ei s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos. Programul a continuat cu lecturarea unei poveşti cu conţinut moral-educativ, anume „Nemulțumitorului i se ia darul”. Lectura a fost una de tip interactiv, întrucât, pe parcursul citirii, a avut loc un schimb de impresii, copiii răspunzând la întrebările adresate constant de preot. Totodată, ei şi-au exprimat direct opiniile privind valorile morale desprinse din pilda audiată.
Lucrarea educativă a părintelui paroh s-a împlinit prin apelul la jocuri adecvate spiritului vârstei copilăriei, coordonate de unul dintre voluntarii parohiei, Nechita Gabriela-Elena. Interacţiunea ludică a scos la iveală atenția, memoria, perseverența și creativitatea copiilor.
La sfârșitul activităților, copiii au fost serviţi cu pizza, sucuri și tort de ceilalți buni colaboratori ai parohiei- fam. Dumitrașcu, Ambruș Georgiana, Ioana Păduraru. ,,Mulțumim copiilor, voluntarilor, părinților pentru o zi așa binecuvântată! Am retrăit momente de bucurie autentică, asemenea celor din cadrul catehezelor săptămânale din parohia noastră”, a declarat părintele paroh Gavril Trofor.