Prilej de bucurie duhovniceasca în Parohia Mănăstirea Cașin I din Protopopiatul Onești

Duminică, 8 noiembrie, cu prilejul sărbătorii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Parohia Mănăstirea Cașin I, Protopopiatul Onești.

Cunoscut în trecut ca fosta Mănăstire Cașin, lăcașul de închinare închinat Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, cu o istorie de aproximativ 4 secole, și-a serbat hramul.
În acest context, ierarhul a oficiat Dumnezeiasca Liturghie având alături un sobor de preoți din care au făcut parte curioși și cucernici părinți din cadrul administrației eparhiale, protopopul locului, precum și preoți din Protopopiatul Onești.
În cuvântul de învățătură, Ierarhul le-a vorbit credincioșilor despre criza spirituală care s-a instalat în contemporaneitate, în societate, dar și despre modul în care, în calitate de colaboratori ai lui Dumnezeu, Sfinții Îngeri poarta de grijă oamenilor. 
În contextul sărbătorii, părintele paroh Vlăduț Iulian Rosu a lansat prima monografie a Lăcașului de închinare de la începuturile sale.
Prezenți la acest moment au fost și o serie de reprezentanți ai autorităților locale, județene și centrale între care și domnul Alexandru Stoica, ministrul dezvoltării, ținând cont de proiectul de restaurare al Ansamblului Bisericesc finanțat de către ministerul dezvoltării prin axa Clădiri cu Risc Seismic.
Răspunsurile Liturgice au fost date de către un grup psaltic alcătuit din teologi din București. (Pr. Silviu Neicu)