Miercuri, 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Târgu Ocna, Protopopiatul Onești, a fost săvârșită Dumnezeiasca Liturghie în timpul căreia a fost pomenit marele poet național, Mihai Eminescu, la împlinirea a 175 de ani de la nașterea sa.
La finalul Sfintei Liturghii, a fost săvârșită slujba de Parastas pentru poetul nepereche, în prezența credincioșilor și a unui grup de copii din cadrul parohiei, veniți la acest eveniment pentru a-l omagia prin interpretarea unor poezii din opera eminesciană. Părintele paroh Andrei Turcu a conturat viața și a reliefat legătura pe care a avut-o „poetul nemuririi noastre” cu Biserica Ortodoxă, pe care a numit-o în opera sa, „mama spirituală a neamului românesc”. Evenimentul a continuat prin participarea copiilor la diferite ateliere de creație, unde au realizat semne de carte cu chipul marelui poet național.
Prin aceste activități parohia și-a propus să contribuie la formarea unei conștiințe a identității culturale, precum și la promovarea adevăratelor valori, marcarea Zilei Culturii Naționale fiind o oportunitate pentru a promova valorile culturale și identitatea națională în rândul celor mai tineri, dar și a celor mai în vârstă, membri ai societății.
(Pr. A. T.)