Sâmbătă, 1 iunie, cu ocazia Zilei internaționale a copilului, Protopopiatul Roman în colaborare cu Clubul Copiilor din Roman și cu implicarea Condor Resort a organizat a VI-a ediție a activităților destinate acestei zile.
Cu sprijinul și implicarea familiei Alexandru și Tania Rotaru, au fost organizate anul acesta în incinta complexului Condor, din localitatea Dulcești, activități educaționale și recreative destinate copiilor. Astfel, 303 copii proveniți din mediul rural, de pe raza parohiilor din Protopopiatul Roman, au trăit o zi cu adevărat specială.
Activitățile destinate copiilor, coordonate de profesorii care activează în cadrul Clubului copiilor, au fost împărțite pe mai multe secțiuni: concurs de muzică ușoară, desen pe asfalt, campionatul de fotbal „Cupa Condor”, poligon de biciclete, concurs de mini-orientare, face-painting, volei, campionat de șah, și multe alte activități.
Frumusețea acestui moment a fost dată și de faptul că toate acestea s-au desfășurat în jurul bisericii ctitorite de familia Rotaru, în cinstea Sfântului Ierarh Alexandru, jocul copiilor fiind așezat astfel sub binecuvântarea lui Dumnezeu.
Florescu Bianca-Maria