Duminică, 2 iunie 2024, copiii, bunicii și părinții au petrecut timp frumos împreună, încă de dimineață, începând cu Sfânta Liturghie.
Copiii s-au împărtășit, părinții au citit la unison Rugăciunea părinților pentru copii și după ce s-a pus un început bun zilei, cu toții au mers către Grădina prieteniei, un loc în care oamenii buni și harnici încearcă să creeze un colț de Rai pentru copii, pentru comunitate.
Toboganul, la care limita părea a fi doar cerul, creioanele colorate, jocurile, gustările, torturile de casă, ciocolata, dar mai ales părinții care s-au joacat împreună cu copiii, toate au fost parte dintr-o zi plină ce ne-am dorit să rămână o amintire frumoasă în sufletele copiilor.
Aducem mulțumiri și recunoștință tuturor celor care au contribuit ca ziua aceasta să fie atât de frumoasă pentru copii, cât și pentru adulți!
Vă mulțumim pentru nenumărații pași, pentru viteza mâinilor, pentru trudă, pentru idei, pentru implicare și pentru susținere!