Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, duminică, 30 mai 2021 Parohia Dumbrava și-a adunat copiii și tinerii pentru ca bunul Dumnezeu să le binecuvânteze viața prin Sfânta Liturghie oficiată la biserica parohială.
Tinerele vlăstare au fost pregătite de către părintele paroh Dan Bumbea prin Taina Sfintei Spovedanii, prin cateheză și prin Sfânta Împărtășanie. Apoi, au fost interpretate pricesne pascale de tinerii membri ai corului parohial.
La sfârșitul Sfintei Liturghii s-au săvârșit rugăciuni pentru înțelepciune, sănătate și ajutor divin pentru ca examenele de capacitate și bacalaureat ce vor fi susținute de către tineri să fie un succes pentru fiecare.
În a doua parte a zilei, activitatea s-a mutat în curtea bisericii la mesele special amenajate, acolo unde copiii mai mici și mai mari au fost serviți, cu sandviciuri, ciocolată etc. În același cadru de sărbătoare, cu sprijinul doamnelor Izabela Adam și Antonia Mateeș, cadre didactice în cadrul Colegiului Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău, s-au desfășurat activități educativ-distractive, pentru bucuria copiilor și a tinerilor parohiei.