În perioada 2 - 3 decembrie 2022, Asociația ,,Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” - Hârja, prin Centru de recuperare neuromotorie pentru copii și tineret „Sf. Parascheva”, invită pe toți cei care se găsesc în categoria persoanelor vulnerabile, copii, tineri, dar și adulți, să sărbătorim Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități.
Pe data de 3 septembrie IPS Ioachim a inaugurat cel mai nou serviciu a Asociației ,,Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”, respectiv Centru de recuperare neuromotorie pentru copii și tineret Sf Parascheva care se adresează copiilor care prezintă o formă de dizabilitate (Autism, Sindrom Down, ADHD și altele). Rolul acestui centru este de a îmbunătăți calitatea vieții copiilor cu dizabilități prin următoarele cabinete: stimulare senzorială, kinetoterapie, terapie ABA, terapie ocupațională, consiliere psihologică si consiliere socială.
Ziua de 3 Decembrie marchează Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, în semn de solidaritate cu acestea. Marcarea acestei zile are ca obiectiv o mai bună înţelegere în ceea ce priveşte problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi susţinerea demnităţii și respectarea drepturilor. Este, totodată, o ocazie pentru o schimbare de atitudine faţă de aceste persoane, prin eliminarea barierelor în ceea ce priveşte implicarea lor în diverse sfere de activitate.
Asociația ,,Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” - Hârja, prin Centru de recuperare neuromotorie pentru copii și tineret „Sf. Parascheva” organizează în perioada 2 - 3 decembrie 2022 „Ziua porților deschise! Diferit, dar egal !”. În cele două zile copiii beneficiari ai Centrului de recuperare vor petrece împreună cu familiile lor și copiii din cadrul Centrului de zi pentru copii și tineret Sf Ierarh Dosoftei. Vor face un atelier de decorațiuni pentru Crăciun și vor împodobi un brăduț, vor avea de parcurs un mini traseu aplicativ în sala de kinetoterapie- “Ajutorul tău contează”, iar mai apoi în sala senzorială se va desfășura Triada vestibular- vizual- proprioceptiv- baza terapiei de integrare senzorială. La final atât cei mici, cât si cei mari, se vor bucura de un tort festiv.
Toate serviciile oferite de Asociație sunt gratuite pentru copii, tineri și adulți, inclusiv transportul și prânzul de la cantina socială a instituției de la Hârja. Toți beneficiarii proiectului fac parte din teritoriul GAL Valea Trotușului: Tg. Ocna, Slănic Moldova, Oituz, Bogdănești, Pârgărești, Cașin, Mănăstirea Cașin, Orbeni, Bârsănești, Helegiu, Gura Văii, Buciumi, Ștefan cel Mare, Căiuți, Coțofănești.
Ana Butucaru ( psiholog în cadrul Centrului de recuperare neoromotorie pentru copii și tineret „Sf. Parascheva” - Hârja)