Zilele Parohiei „Sfântul Gheorghe” din Bacău în Lumina Învierii

În Duminica Sfântului Apostol Toma, credincioșii Parohiei „Sfântul Gheorghe” din Bacău s-au adunat în biserica ocrotită de marele mucenic pentru a încheia Zilele Parohiei sub binecuvântarea Sfintei Liturghii arhierești. Desfășurate anul acesta în perioada 22-27 aprilie, Zilele Parohiei Sfântul Gheorghe din Bacău au fost prilej de sărbătoare, sub semnul păcii, al recunoștinței și al nădejdii în Hristos cel Înviat.

Bucuria sărbătorii a fost încununată de prezența în mijlocul credincioșilor a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, care a oficiat Sfânta Liturghie din cea de a două duminică după Paști. Răspunsurile liturgice au fost oferite, alternativ, de Corul „Anastasios” și Corul „Glas”, alcătuit din tinerii comunității. Atmosfera a fost una de rugăciune și emoție, întregită de lumina sărbătorii pascale. După citirea Sfintei Evanghelii, părintele arhimandrit Pimen Costea, vicar eparhial, a rostit cuvântul de învățătură, arătând că Hristos cel Înviat aduce apostolilor pacea care alungă întristarea și că în iertare se regăsește existența lui Dumnezeu. „Fiecare dintre noi este, într-un fel, ca Toma — nu necredincios, ci îndoielnic, dorind să ne convingem de adevărul credinței,” a spus părintele vicar. La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Gheorghe Chirica a mulțumit Înaltpreasfințitului pentru prezență și pentru binecuvântare. În continuare, pr. Ciprian Ignat, Secretar eparhial, colaborator apropiat al Înaltpreasfințitului încă din anul 2000 și co-slujitor la această biserică alături de  pr. Adrian-Viorel Popa, pr. Cristinel-Vasile Balcanu și pr. Ioan Butuc, a oferit ierarhului flori și un simbolic dar aniversar din partea credincioșilor: trei volume de Hrisoave, care cuprind mare parte din actele de sfințire redactate de chiriarh pe parcursul celor 25 de ani de slujire arhierească. Acestea rămân o mărturie vie a lucrării sale misionare și pastorale, desfășurată cu dăruire în această  eparhie timp de un sfert de veac. Înaltpreasfințitul a mulțumit atât părintelui secretar, pentru efortul de a aduna aceste mărturii în pagini de carte, cât si doamnei Maria Dohotaru, directorul tipografiei MagicPrint Onești, promptă și devotată colaboratoare a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, prezentă la eveniment. În cuvântul adresat credincioșilor, Înaltpreasfințitul a mulțumit tuturor și i-a îndemnat să rămână „aproape de Biserică, în lumina lui Hristos cel Înviat, demni de a fi numiți fii ai Luminii.” Sărbătoarea a continuat cu un moment în care cei mai mici dintre enoriași, copiii din corul parohiei, au cântat pricesne și cântări pascale, aducând în sufletele celor prezenți emoția curată a Învierii. Pe toată durata slujbei, credincioșii au avut prilejul să se închine la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Giurgeni, așezată într-un pridvor deschis, împreună cu icoana hramului, a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.  La final, fiecare participant a primit pască și o cărticică de rugăciuni, ca semn al binecuvântării și al comuniunii în credință. (Mioara Ignat)