În lumina praznicului Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, Așezământul social – filantropic de la Hârja a devenit pentru două zile, un loc suspendat în timpul istoric al Voievodului Moldovei, în care a pătruns prin slujba de priveghere. Într-o atmosferă de liniște și licărire de candelă, beneficiarii așezământului împreună cu enoriașii Parohiei „Sf. Mc. Gheorghe” – Hârja s-au bucurat de un moment de meditație și introspecție prilejuit de cântârile Vecerniei și ale Utreniei, care au rupt bariera cotidianului, plasându-i într-un moment de rugăciune.
Ziua de 2 iulie a prelungit starea de rugăciune prin Sfânta Liturghie, la care au participat preoți de pe Valea Oituzului, răspunsurile la strană fiind oferite de Corul Arhangelos, al Centrului de zi pentru Copii „Dionisie Exiguul - Hârja”. Reîntoarcerea în timpul istoric al Sfântului Ștefan a fost marcata prin intermediul procesiunii cu icoana Sfântului ocrotitor al Asociației și a celorlalți Sfinți, simbolizând biruința credinței și mărturisirea acesteia. Procesiunea a fost încununată de un moment de creație susținut de copiii Centrului de zi, care în versuri și culoare au surprins calitățile Voievodului Moldovei, descoperindu-l pe acesta într-o manieră sensibilă, lirică.
Urmând devotamentului Sfântului Ștefan cel Mare de a lupta pentru Credință, Pr. Ilarion Mâță, Președintele Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”, a redirecționat această luptă către Viață, organizând prima ediția a Galei Valuntarilor oneșteni, la care au fost invitați un număr de patruzeci de liceeni, din cadrul Colegiului Național Dimitrie Cantemir și Colegiului Național Grigore Moisil, reprezentând pe totți cei 380 de tineri voluntari implicați în acțiunile sociale și culturale pe parcursul anului școalar care tocmai s-a incheiat. Tema întâlnirii a fost: Voluntariatul social și implicarea tinerilor în ajutorarea persoanelor aflate în criză, iar elementul central, în jurul căruia a gravitat Gala Voluntarilor, a fost reprezentat de prezența Alexandrei Nadane, Director Executiv al Centrului de Consiliere pentru părinți și copii „Sfânta Alexandra Împărăteasa” din București. Domnișoara Alexandra Nadane a susținut o prezentare Pro Viață, în care a accentuat, pe de o parte, responsabilitatea pe care tinerii trebuie să și-o asume în fața alegerilor, precum și consecințele acestor alegeri, iar pe de altă parte, importanța sprijinului unei persoane aflate într-o situație de criză, fie de sarcină, fie de violență sau abuz. Impactul pe care această prezentare l-a avut asupra tinerilor a fost concretizat printr-un concurs de proiecte cu tema: Voluntariatul social, „O șansă a implicării tinerilor în societate”, care s-a încheiat cu premierea celor mai bune trei proiecte care se doresc a fi implementate în comunitate. În acest sens, s-au acordat premii în bani, precum și diplome tuturor participanților. Gala Voluntarilor a urmărit astfel, să conștientizeze tinerii de importanța și rolul pe care aceștia le au în societate, precum și de faptul că destinul tânărului creștin ortodox este să calce pe urmele Sfântului Ștefan și să lupte pentru Credință și Viață.
Această luptă, pe care Asociația „Sf. Ștefan cel Mare - Hârja” și-a însușit-o, nu este altceva decât o continuare firească a moștenirii pe care Voievodul Moldoviei a lăsat-o Bisericii Ortodoxe și pe care Înaltpreasfințitul Ioachim Băcăuanul, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, încă din anul 2012, anul înființării ONG-ului eparhial de la Hârja, o susține prin binecuvântarea și sprijinul pe care le acordă în desfășurarea activităților misionare, culturale și sociale, având în centrul lor: Credința și Viața. (Pr. Petru Pavăl)