Marți, 2 iulie, Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt a fost cinstit la Biserica Domnească „Adormirea Maicii Domnului”, din Borzești, ctitoria sa. Cu acest prilej, având binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a avut loc și cea de a XII-a ediție a „Zilele Betleemului Ștefanian”.
Sărbătoarea a debutat în ajun cu săvârșirea slujbei Vecerniei Mari și a Litiei și a culminat cu săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii în altarul de vară amenajat în curtea bisericii, în ziua în care se împlinesc 520 de ani de la trecerea la cele veșnice a marelui domnitor, în prezența a numeroși pelerini, iubitori de sfinți și de cultură, a doamnei senator Ionela-Cristina Breahnă-Pravăț, președinte ales al Consiliului Județean Bacău și a domnului Adrian Jilcu, primarul municipiului Onești.
Soborul preoților care au răspuns invitației părintelui paroh Petrică Cautiș a fost condus de părintele Nicolae Zaharia, protoiereu al Protopopiatului Onești. Sfinția sa a rostit și cuvântul de învățătură în care a evocat personalitatea voievodului sfânt, născut pe aceste meleaguri, a prezentat argumentele cinstirii în rândul sfinților a acestuia și a vorbit despre bucuria născută din privilegiul de a fi locuitori ai acestui pământ sfânt, care odrăslește sfinți și care a fost binecuvântat de Dumnezeu cu pilde vrednice de urmat. De asemenea, părintele protoiereu a vorbit celor prezenți despre importanța adevăratelor modele, pe care le găsim în vieților celor ce s-au sfințit, într-o lume care propune și promovează mai mereu false modele, dar care reușesc să cucerească mai repede inimile celor tineri.
Cuvântul de încheiere a revenit părintelui paroh care a mulțumit celor prezenți, ce au întregit bucuria zilei, dar și Bunului Dumnezeu pentru binecuvântarea de a fi ales să fie slujitor al altarului bisericii lui Ștefan cel Mare și Sfânt.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul psaltic Filomelos, alcătuit din tineri iubitori de Dumnezeu și de muzică religioasă, care ucenicesc și aprofundează tainele muzicii psaltice la strana bisericii voievodale, sub îndrumarea doamnei preotese Paula Cautiș. Aceștia au emoționat inimile celor prezenți și printr-un recital de cântece și poeme patriotice.
Pelerinii ce au ales să îl cinstească pe Voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt la Borzești au primit din partea parohiei, ca semn al prețuirii și al comuniunii, pachete cu hrană.
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Borzești a fost ctitorită de Sfântul Ștefan cel Mare, împreună cu fiul său cel mare, Alexandru, între 9 iulie 1493 și 12 octombrie 1494 și figurează pe lista monumentelor istorice din județul Bacău, sub codul BC-II-m-A-00797.
(Pr. Florin Robert Blănaru)