Iisus primi sentinţa, iar judele, din ură,
Dădu ordin să moară pe-o armă de tortură.
Sentinţa promulgată în 12 nysani
S-a pus în aplicare prin ighemoni romani.
Legară Osânditul, şi-I pun pe spate-o cruce.
Iisus, slăbit şi firav, abia o poate duce.
Nu era greu doar lemnul, ci murdăria lui,
Adică tot păcatul şi viciul omului.
Bătut, împins cu sila, Blândul păstor îşi duce
Nu crucea Lui, ci-a noastră, ascunsă-ntr-a Lui cruce.
Mergea încet Stăpânul, iar urletele lor
Au străbătut prin veacuri… Ecou asurzitor!
Când El cădea adesea sub greaua Lui povară,
Soldaţi-I dădeau palme şi vorbe de ocară.
Şi cum din nou căzuse şi nu s-a ridicat,
El fu lovit amarnic c-un bici, de un soldat.
Simţind aspra durere, Iisus porneşte iar,
Săltând din nou povara pe umeri, spre calvar.
În ultima-I sforţare, trei paşi mai izbuteşte.
Oftează, se-ncordează şi iar se prăbuşeşte.
Atuncea, ighemonul, găseşte-un trecător,
Pe care îl sileşte, zicând poruncitor:
„Ia-I crucea de pe umeri, Acestui osândit,
Că se termină ziua şi treb'e răstignit.”
Şi Simon din Cirene ia crucea Sa pe umeri.
O duce pe Golgota, "în vremea-aceea"… Vineri.
Urmaşii lui Simon
În Simon din Cirene s-acunde, figurat,
Tot omul de pe lume, cu sufletul curat.
Prin Simon înţelegem că viaţa de aici
E drumul spre Golgota, un drum bornat de cruci.
*
Când porţi pe umeri crucea ta, gândind la Cel de Sus,
Se regăseşte în a mea şi-n cea a lui Iisus.
Deci, fiecare-n felul său, să-şi poarte crucea sa,
Căci toate crucile-n buchet se-nfig pe Golgota.
Când Iisus fu răstignit, pe cruce El murind,
El răstignea a noastre cruci, căci El murea iubind!
