Credincioși romașcani, pelerini și preoții Protopopiatului Roman s-au rugat alături de ÎPS Părinte Arhiepiscop Ioachim în Catedrala Arhiepiscopală ”Sf. Cuv. Parascheva” din Roman.
La Catedrala Arhiepiscopală ”Sf. Cuv. Parascheva” din Roman, duminică, 12 aprilie 2015, Vecernia Învierii Domnului a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, înconjurat de soborul preoților din Protopopiatul Roman. La comuniunea de rugăciune, împreună cu ierarhul, s-au aflat și numeroși credincioși care au ales să trăiască bucuria acestei zile în spațiul sacru al sfântului lăcaș, ascultând citirea Sfintei Evanghelii în mai multe limbi. În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, ÎPS Arhiepiscop Ioachim a tâlcuit semnificația zilei pascale. ”Hristos înviază de fiecare dată când ne manifestăm iubirea față de El, dar această iubire se manifestă trecând prin celălalt. Așadar drumul către Dumnezeu, la înviere, trebuie să treacă prin semenul nostru. Un dicton latin spune unus cristianus, nulus cristianus, adică un singur creștin nu poate face Creștinătatea”, a declarat ÎPS Ioachim, care a explicat apoi importanța cunoașterii prin iubire. ”Dumnezeu a pus lumea între noi și El, pentru ca, în căutarea Lui, să găsim semnele care bornează viața noastră terestră către Împărăția Cerurilor. La sfârșitul perioadei de post ne-am întâlnit cu Hristos Care a înviat din mormânt așa cum am auzit citindu-se din textul evangheliei de astăzi. Asemenea Sfântului Apostol Toma și noi, după un post de 40 de zile, am dorit să vedem pe Hristos înviat ca să credem întru El, dar am ajuns în fața mormântului gol. Hristos istoric, Cel ce a intrat în timpul nostru, și-a încheiat istoricitatea în momentul când I s-a pecetluit mormântul. După acest moment noi nu mai facem biografie, ci hristologie. Ne regăsim în fața mormântului gol cerând certitudini. De aici intervine dimensiunea credinței prin care vedem dincolo de lucrurile palpabile, trecem dincolo. Când vezi totul în iubire, te umpli de lumină. În fiecare zi a învierii vedem pe Hristos în chipul celuilalt care strălucește în lumină, de aceea mesajul meu de anul acesta a fost: veniți de luați lumina! Nu din lumina mea, ci din candela de pe mormântul lui Hristos. Acum nu mai avem nevoie de a vedea pe Hristos înviat pentru că avem semnele dragostei Sale în lumea aceasta cu care El a bornat calea spre El”, a menționat chiriarhul, care i-a îndemnat pe preoții prezenți la Vecernia Învierii să fie, la rândul lor, lumini în această lume. ”Vă îndemnăm în această zi să vă înmulțiți credința și prezența lui Dumnezeu în voi. La această vecernie au venit preoții din Protopiatul Roman, pe care îi îndemnăm să fie purtători ai luminii în această formulă devenită tradiție”, a mai adăugat ÎPS Arhiepiscop Ioachim.