La Catedrala arhiepiscopală „Sf. Cuv. Parascheva” din Roman, astăzi, 8 aprilie 2018, începând cu ora 12.00, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit Vecernia Învierii Domnului, înconjurat de soborul preoților consilieri și inspectori eparhiali, la care s-au adăugat preoții romașcani. În cadrul slujbei, Pericopa Evanghelică a fost rostită în 12 limbi.
Astăzi, 8 aprilie, soborul preoților romașcani a oficiat, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, slujba Vecerniei Învierii Domnului, cunoscută și sub denumirea de A doua Înviere.
Din sobor au făcut parte preoți consilieri și inspectori eparhiali, protopopul locului, preoți slujitori la Catedrala arhiepiscopală, precum și preoți din Protopopiatul Roman. Conform tradiției, pericopa evanghelică rânduită pentru această slujbă (Ioan XX, 19-25) a fost citită de preoții din sobor în 12 limbi.
În cadrul special al acestei slujbe, după ce fiecare verset este rostit în cele 12 limbi, se aude glasul clopotului care pecetluiește prin sonoritatea sa veridicitatea cuvintelor rostite, și care, prin ecoul său, trimite cu gândul la faptul că acestea sunt chiar cuvintele lui Dumnezeu rostite prin mărturia apostolului iubirii, Ioan. Textul evanghelic care relatează prima întâlnire a Mântuitorului înviat cu Sfinții Apostoli, în casa unde aceștia stăteau ascunși de frica iudeilor, se citește în 12 limbi pentru a se arăta universalitatea mesajului evanghelic destinat omului de pretutindeni, dar și faptul că adevărul Învierii lui Hristos a fost răspândit în lume prin predica celor 12 apostoli. Totodată, citirea în cadrul liturgic a acestui pasaj evanghelic și în limba română arată faptul că în șirul limbilor clasice și moderne în care este mărturisită învățătura lui Hristos Domnul se regăsește și limba română, ca mod de exprimare a Ortodoxiei Românești, ce face parte din marea familie a Ortodoxiei Universale.
La finalul Vecerniei, preoții și credincioșii au sărutat Sfânta Cruce și Sfânta Evanghelie, primind binecuvântarea Ierarhului, apoi și-au acordat reciproc îmbrățișarea păcii.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de către Corul psaltic „Diaconia” al Catedralei arhiepiscopale.