Ajunul Anului Nou 2022 a prilejuit pentru comunitatea Parohiei „Sf. Vasile cel Mare” din Roman ocazia de a petrece în rugăciune, dar și în solemnitatea specifică sărbătorii Tăierii împrejur a Domnului Iisus Hristos, a Sf. Vasile și a Anului Nou, alături de un sobor de preoți romașcani sub protia părintelui vicar eparhial, Arhimandrit Pimen Costea, la slujba Vecerniei hramului, cu binecuvântarea Chiriarhului Romanului și Bacăului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim
Biserica „Sf. Vasile cel Mare”, al cărei altar este, începând cu anul 2003, cu precădere la dispoziția nevoilor spirituale ale pacienților Spitalului Municipal de Urgență Roman, din 2010 devenind biserică parohială, constituie unicul locaș de cult din Protoieria Romanului închinat marelui ierarh capadocian († 379), intrepid organizator al primelor așezăminte de asistență socială din istoria bisericească, numite generic vasiliade.
La hramul bisericii au participat ca delegați ai Centrului Eparhial, pe lângă Preacuviosul Părinte Vicar Pimen Costea, părinții consilieri Alexandru Daniel Zamfir și Dragoș Alexandru Munteanu, cât și părintele protopop Dan Alexandru Antoce. După slujba Vecerniei, părintele vicar a expus o iscusită prelegere în care a evocat activitatea marelui ierarh prăznuit, vestind totodată plinirea unei file importante de istorie a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, anume semnarea chiar în această zi de 31 decembrie, a unui contract ce vizează reabilitarea Spitalului Precista Mare, veritabilă vasiliadă a episcopului nepereche al Romanului, Melchisedec Ștefănescu (1879-1892), ce cu binecuvântarea și osteneala Înaltpreasfințitului Ioachim va avea parte, începând cu luna iunie a acestui nou an, de un reviriment anastatic, așteptat de comunitatea locală a urbei mușatine.
Părintele paroh Cătălin Claudiu Miclăuș a mulțumit părintelui vicar pentru strălucitul exercițiu învățătoresc cu care a bucurat comunitatea credincioșilor Bisericii „Sf. Vasile cel Mare”, precum și preacucernicilor părinți ce au petrecut în rugăciune alături de enoriași, și mai ales Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, ierarhul care a vegheat cu multă dragoste ca biserica parohiei să fie un popas de spiritualitate ce se cuvine să se înalțe la rândul ei, la standardele unei vasiliade mușatine.
În încheiere, credincioșii Bisericii „Sf. Vasile cel Mare” s-au bucurat de un concert de colinde susținut de corala Diaconia, a Catedralei Arhiepiscopale „Cuvioasa Parascheva” din Roman. Pr. Ionuț Alexandru Amărinii