Organizată la sfârșitul vacanței de vară cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, cea de a V-a ediție a Cupei Parohiei „Precista” la fotbal și-a desemnat joi, 5 septembrie, câștigătorii.
În cele trei zile de voie bună petrecute pe Stadionul „Măgura” din orașul - stațiune Târgu Ocna peste 140 de copii distribuiți în 12 echipe (9 parohii, o școală generală și un ONG) au concurat, au legat prietenii noi și în mod simbolic au spus un frumos pe curând Vacanței Mari, pe care au încheiat-o cu o poveste frumoasă.
La categoria 10-14 ani trofeul a fost adjudecat de către echipa Parohiei Poieni, iar la categoria 14-18 ani marele trofeu a mers pentru a treia oară la echipa Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” - Tisești.
Toți participanții au primit din partea organizatorilor Pr. Andrei-Silviu Neicu și Pr. Valentin Cojocaru ghiozdane, iar finalistele la ambele categorii de vârstă au primit în plus medalii și trofee.
La finalul competiției o selecționată „Old boys” formată din preoții și profesorii coordonatori ai echipelor au încheiat la egalitate într-un meci demonstrativ. Dezideratul de a redescoperi în jurul Bisericii și al sportului cu Balonul rotund bucuria copilăriei autentice și valori precum credința, spiritul de echipă, toleranța sau respectul a fost și în acest an atins.
Mai mult, ca exemplu de buna practică, în ultimii ani competiția a motivat și parohii din alte protopopiate să organizeze mini-turnee de fotbal pentru copii pe perioada vacanței de vară.
Mulțumiri aducem partenerului principal al competiției, Primăriei Târgu Ocna, prin domnul primar Cristian Aurelian Ciubotaru, pentru suportul logistic și disponibilitatea de a ne gazdui în Baza Sportivă a Stadionului Măgura, preoților și profesorilor coordonatori din parohiile participante (Bogata, Poieni, Drăgugesti, Dofteana I, Tisești, Poiana-Livezi, Precista, Cașin II), Școlii Nr. 1 Tg. Ocna, ATOR Onești și tuturor celor implicați în proiect, precum și credincioșilor parohiei Precista care, prin contribuția lor, au ajutat la organizarea evenimentului.