Aho, aho, creştini români,
De la prunci, pân’ la bătrâni,
Toţi crescuţi în umbra crucii,
Cum ne-au învăţat bunicii,
Îmbrăcaţi de sărbătoare,
Veniţi să facem o urare,
După datini româneşti
Şi tradiţii creştineşti.
Să urăm cu bucurie
Sfânta noastră Românie,
Ţară cu munţi şi câmpii,
Dealuri cu livezi şi vii,
Râuri, pâraie, izvoare
Cu ape vindecătoare,
Toate unduind agale
Către Danubiul cel mare,
Care-apoi le poartă lin
Înspre Pontul Euxin.
Şi, spunând acestea tare,
Hai, veniţi, cu mic şi mare,
Că e zi de sărbătoare,
Din hotare în hotare,
Pornind hora bucuriei
Pe pământul României,
Strigând, după obicei,
Aleluia şi hăi, hăi!
Ţară al cărei popor
Harnic, smerit, răbdător
Îşi are strămoşi pe daci
Cei mai viteji dintre traci,
De credinţă fetişistă,
Dar totuşi monoteistă,
Adică un singur zeu
Cu-a lor preot, Deceneu,
Acest fapt i-a ajutat
Atunci când s-a-ncreştinat,
Întrucât, cu precădere,
Ei crezând în înviere,
Sânt Andrei, când a venit
Şi de Iisus le-a vorbit
Că a înviat din morţi,
Convertitu-i-a pe toţi.
Deci, scumpii protopărinţi
Au dat un popor de sfinţi.
Şi spunând acestea tare,
Hai, veniţi, cu mic şi mare,
Că e zi de sărbătoare,
Din hotare în hotare,
Pornind hora bucuriei
Pe pământul României,
Strigând, după obicei,
Aleluia şi hăi, hăi!
* * *
Deci, la Pontul Euxin,
S-au născut primii creştini.
Andrei, cel întâi chemat,
Cuvânt bun a semănat,
Cuvânt bun de la Hristos
Care-a germinat frumos.
Grâul, când a răsărit,
A adus rod însutit,
Şi peste veacuri şi ani,
De la sciţi la transilvani,
De la dacii din Moldova
Pân’ la cei din Vasiova,
Au arat, au cultivat,
Au plivit şi-au secerat
Grâu frumos pe toată glia,
Să hrănească România,
Poporul să facă pâine,
Cea de azi şi cea de mâine,
S-aibă pâinea bucuriei
Şi prescura Liturghiei,
Să păstreze deopotrivă
Şi grâu bun pentru colivă.
Românul a dat din pâine
Şi la străin şi la câine,
A ştiut că darul său
Este de la Dumnezeu.
Şi, dacă Hristos i-a dat,
Împarte cu cel sărac.
S-au hrănit cu pâinea vieţii
Bunicii şi strănepoţii.
Şi spunând acestea tare,
Hai, veniţi, cu mic şi mare,
Că e zi de sărbătoare,
Din hotare în hotare,
Pornind hora bucuriei
Pe pământul României,
Strigând, după obicei,
Aleluia şi hăi, hăi!
* * *
Foaie verde baraboi,
Neamul nostru-i de eroi,
Neamul nostru-i neam de sfinţi
Şi vă spun la toţi, să ştiţi:
Că în spaţiul carpatin,
Dumnezeu este român!
De la Apostolul Andrei,
Pân’ la noi, mileniul trei,
Şi de-a fost pace sau război,
Dumnezeu a fost cu noi!
Românii au fost uniţi,
Chiar de au fost cotropiţi
De barbari neisprăviţi,
Au născut eroi şi sfinţi.
Cum să dispar-un popor
De Dumnezeu iubitor?
Chiar de lumea îl sugrumă,
Dumnezeu îl ţine-n mână.
Sunt duşmani înverşunaţi
Ce ne-ar vedea spânzuraţi
De stejarii din Carpaţi,
Dar oricât a vrut străinul,
Codru-i frate cu românul
Şi n-a dispărut niciunul,
Nici stejarii din Carpaţi,
Nici românii noştri, fraţi.
Şi spunând acestea tare,
Hai, veniţi, cu mic şi mare,
Că e zi de sărbătoare,
Din hotare în hotare,
Pornind hora bucuriei
Pe pământul României,
Strigând, după obicei,
Aleluia şi hăi, hăi!
* * *
Bravii noştri domnitori
Au fost viteji luptători,
De glie apărători
Şi de ţară iubitori.
Cu anticul Burebista,
Cu care se-ncepe lista,
Au fost regi şi voievozi,
Printre ei chiar şi nărozi.
Mai apoi, cu Decebal
Şi poporul său tribal,
A-ndrăznit de s-a luptat
Cu al Romei împărat.
Domnii noştri pământeni,
Din strămoşii ardeleni,
Gelu, Glad, Menumorut,
S-au luptat cât au putut
Cu urmaşii lui Athila
Care le-au furat căciula.
Dacă vrei să reînnozi,
Să mergi până-n antipozi,
Bravii noştri voievozi
Celor trei ţări româneşti
Cu ţinuturi pitoreşti
Le-au creat neatârnare
De popoarele barbare.
Cu lupta lor de atunci,
N-am fost paşalâc la turci.
Mircea-vodă, zis cel Mare,
A luptat fără-nfricare,
Iar faimosul Baiazid
S-a lovit ca de un zid.
Noi n-am fost popor nomad
A demonstrat Ţepeş Vlad,
Care a mai tras în ţeapă
Pe cei ce-au vrut pământ şi apă
Şi ţara să o despartă.
După el, Radu cel Mare,
Care-a ţinut sus şi tare
Ca Ţara cea românească
Nimeni să n-o cucerească.
Au venit la cârma ţării
Basarabii cu boierii,
Cantacuzinii vestiţi
Şi Brâncovenii cei sfinţi,
Iar Neagoe Basarab,
Cu alură de tetrarh,
Din ţinuturi munteneşti,
Făcu oaze creştineşti.
Apoi, Mihai Voievod,
Cu armată din norod,
A pornit că să unească
Toată plebea românească.
Şi spunând acestea tare,
Hai, veniţi, cu mic şi mare,
Că e zi de sărbătoare,
Din hotare în hotare,
Pornind hora bucuriei
Pe pământul României,
Strigând, după obicei,
Aleluia şi hăi, hăi!
***
Tot la fel, şi în Moldova,
După cum ne spune slova,
Au fost voievozi eroi
Care-au murit în război.
Unii dintre ei sunt sfinţi
Şi-au coroanele pe frunţi.
Voievozii muşatini,
Luptători şi buni creştini,
Aici, la est de Carpaţi,
Din grecii agonizanţi,
Fac Bizanţ după Bizanţ.
În Moldova lui Crăciun,
Prin Alexandru cel Bun,
Tot poporul e creştin,
De rit ortodox latin.
După el, Ştefan cel Sfânt,
Stând la Putna, în mormânt,
Stă de strajă la hotară
Şi apără sfânta ţară,
Niciodată să nu piară.
Dacă marii demnitari,
Voievozi sau cărturari,
Mulţi poeţi sau cronicari
Ţara o au zugrăvit,
Mănăstiri au construit,
Credinţa ei au păzit,
Avem şi sfinţii din cer,
Învăluiţi în mister,
Ce se roagă ne-ncetat
Lui Dumnezeu, Prea Înalt,
Să facă din România
Grădina Sfintei Maria.
Şi de două mii de ani,
Munteni, moldavi, transilvani,
Evlavioşi şi cuminţi,
Au dat ţării mii de sfinţi.
Unii se cunosc pe nume,
Alţii doar după renume.
Toţi îşi iubesc ţara lor
Până-n vecii vecilor.
Şi spunând acestea tare,
Hai, veniţi, cu mic şi mare,
Că e zi de sărbătoare,
Din hotare în hotare,
Pornind hora bucuriei
Pe pământul României,
Strigând, după obicei,
Aleluia şi hăi, hăi!
***
Dup-apostolul Andrei,
Întâi între corifei,
Au ieşit din trandafiri
Cei dintâi între martiri.
Şi de douăzeci de veacuri,
Fie pace sau atacuri,
Începând cu vechii sciţi,
Avem un popor de sfinţi:
Ierarhi, preoţi, slujitori,
Sclavi, nobili sau domnitori,
Călugări şi monahii,
Vârstnici, tineri sau copii,
Mame sfinte sau bunici,
Ţărani simpli în opinci,
Ostaşii pe front căzuţi
Sau cei rătăciţi prin munţi,
În închisori zăvorâţi,
În războaie omorâţi,
Români ucişi în gulaguri,
Străini de-ale lor meleaguri,
Toţi cei morţi în deportări
În beciuri de închisori,
Au fost adumbriţi de har
Români sfinţi în sinaxar,
Unii cu moaşte-n altar
Sau înscrişi în calendar.
Şi spunând acestea tare,
Hai, veniţi, cu mic şi mare,
Că e zi de sărbătoare,
Din hotare în hotare,
Pornind hora bucuriei
Pe pământul României,
Strigând, după obicei,
Aleluia şi hăi, hăi!
* * *
Şi acum, români fârtaţi,
Staţi puţin, nu v-agitaţi
Şi pe mine m-ascultaţi:
Avem marea datorie,
Pentru Sfânta Românie,
S-o cinstim şi s-o iubim
Cu dragoste de creştin.
De eşti tânăr sau bătrân,
De eşti nobil sau jupân,
Chiar harpagon sau hapsân,
Fii mândru că eşti român!
Tu, române, ce-ai plecat
De la boii tăi din sat,
Să nu uiţi că ai lăsat
Ogorul tău nearat,
Pe tată însingurat,
Pe mamă înlăcrimată,
Bolnavă, nemângâiată!
Nu te judec c-ai plecat,
Pentru a fi mai bogat.
Judecata va fi aspră,
Dacă nu ţi-ai pus în traistă
Un ceaslov şi o scriptură,
Asta-n loc de udătură.
Iar în loc de băutură
O cruce, ca să o pui
La căpătâi, la copii,
Ca ei să crească frumos,
Să nu uite de Hristos.
Voi, români, din toată glia,
Nu uitaţi de România
Şi ţineţi Ortodoxia!
Şi spunând acestea tare,
Hai, veniţi, cu mic şi mare,
Că e zi de sărbătoare,
Din hotare în hotare,
Pornind hora bucuriei
Pe pământul României,
Strigând, după obicei,
Aleluia şi hăi, hăi!
Și, ca fii duhovniceşti,
De la Roman la Oneşti,
Din Buhuşi pân' la Moineşti,
Din Sascut la Comăneşti,
Aici, în Țara de Jos,
Popor sfânt, evlavios,
Romaşcani şi băcăuani,
Noi vă spunem: LA MULŢI ANI!
