Fiecare dintre zilele Săptămânii Pătimirilor recapitulează faptele și cuvintele Mântuitorului Hristos, surprinde în mod concentrat apogeul misiunii Sale, dar și uimirea și trăirile profunde ale apostolilor, martori la taina mântuirii omului. Reacțiile acestora surprind neliniștea și neînțelegerea lor în fața Omului Hristos, Care era, în același timp, și Dumnezeu.
Neputința înțelegerii acestei taine a Dumnezeului întrupat i-a bulversat, i-a înfricoșat, le-a arătat slăbiciunile și limitele. Frica pentru siguranța propriei vieți și vederea lui Hristos trimis în judecata Sinedriului le-au paralizat credința, le-au înșelat așteptările și le-au risipit certitudinile, strecurându-le în suflete îndoiala. În Sfânta și Marea Miercuri din Săptămâna Pătimirilor ne întâlnim cu gestul inexplicabil al unuia dintre ucenicii Mântuitorului, prin care se pecetluiește începutul suferințelor hristice, dar al remușcărilor mistuitoare ale autorului lui.
S-a spus pe drept cuvânt că singura taină omenească din istorie care a rămas nedesluşită este taina lui Iuda, taina prin care a fost vândut Mântuitorul. Este singura taină omenească. Multe atrocităţi se pot pricepe în istorie, dar taina aceasta a lui Iuda va rămâne pe un loc aparte.
Un palid chip al dezamăgirii, care se aşternuse și pe inima lui Iuda din cauza confirmării unui Mântuitor care nu corespundea aşteptărilor sale, se aşterne și astăzi pe ochii multora, în vremea acestei molime descurajante. Dar descurajarea este semn al slăbirii credinţei.
În astfel de momente de oscilare în credinţă, trădarea bate la uşa multor inimi. Şi, dacă în cazul lui Iuda, trădarea poate fi pusă pe seama neînţelegerii corecte a învăţăturii „Maestrului” său Hristos, în cazul nostru, a celor de astăzi, eventualele trădări vor fi strict produsul puţinei şi incorectei noastre credinţe.
Totuşi, epidemia aceasta sperăm să ne atace eventual doar frica, şi nu mintea şi nădejdea. Oricare ar fi motivul unei eventuale trădări, fie frica, fie dezamăgirea, fie chemarea disperată şi lipsa promptitudinii răspunsului, Dumnezeu ne va trata pe toţi la fel, până în ultimul moment. Asemenea a făcut cu Iuda. S-a purtat cu el la fel ca şi cu ceilalţi. Deşi ştia că Îl va vinde. I-a dat şi lui din Trup şi Sânge la Cina cea de Taină şi i-a spălat picioarele, la fel ca celorlalţi ucenici. Picioarele care după scurtă vreme au pornit cu paşi repezi spre casa lui Caiafa.
Până în momentul trădării, Dumnezeu ne va numi prieteni. Să nu uităm. Aşa l-a numit şi pe Iuda. Şi încă Iuda nu doar L-a trădat, ci L-a şi vândut! Trădarea pentru bani e teribilă! Hristos a spus-o: „Mai bine era să nu se fi născut!” Cutremurător! Nu doar verşi sângele cuiva, ci mai şi vinzi sângele său!
Când stăm în casele şi în familiile noastre, cu tristețea neputinţei în suflet şi cu gândul la deniile emoţionante din serile călduţe ale primăverii, şi ni se pare că totul se ruinează şi nu se mai termină, să ne amintim cuvintele lui Hristos din Evanghelie, către apostolul Petru: „Simone, Simone, iată Satana v-a cerut pe voi, ca să vă cearnă ca pe grâu. Însă Eu m-am rugat pentru tine, ca să nu înceteze credinţa ta; şi tu când te vei întoarce, să întăreşti pe fraţii tăi”. (Luca 22, 31-32)
Cine se roagă pentru noi în aceste clipe? Însuşi Mântuitorul Hristos. Mai ales dacă vede în noi potenţiali mărturisitori ai Adevărului; aşa cum a zărit în cel care avea să-I conteste de trei ori iubirea, dar şi să moară răstignit cu capul în jos la Roma pentru Iubirea asumată şi odinioară lepădată!
La finalul acelei zile de după Cina cea de Taină, „Iisus s-a retras, ca de obicei, în Muntele Măslinilor; iar ucenicii s-au dus după Dânsul”. (Luca 22, 39)
Şi în casele noastre, acolo unde ne-am retras de frică, va veni Hristos după noi pentru a Se ruga către Tatăl pentru binele fiilor Lui.
Oricât de mult ne-am mânia, să ştim că Dumnezeu nu va ascunde nici măcar dezastrul lăsat în urmă de mânia noastră. Totul va rămâne la vedere pentru-a noastră îndreptare. Demn de reținut este faptul că trădând pe Hristos și fiind copleșit de remușcări, Iuda nu-și cere iertare, asemenea lui Petru, ci își pune capăt vieții, hotărâre care l-a despărțit de Hristos nu pentru un timp efemer, ci pentru veșnicie. În gestul lui Iuda se regăsesc toți cei care, trădând pe Dumnezeu din dezamăgire, ucid fărâma de dumnezeire pe care Părintele ceresc o așază în inima omului ca semn al iubirii Sale, condamnându-și conștiința la frământări și suferințe greu de suportat.
Să nu-L trădăm pe Dumnezeu, pentru că tradarea noastră va fi mai grea decât trădarea ateului sau a păgânului; pentru că-i trădarea prietenilor Lui – creştinii! Trădarea din partea prietenului este mult mai greu de suportat decât trădarea străinului! Iar Iuda a fost pentru Iisus până în ultimul moment – prietenul Său!
