În tinda Raiului, pentru a opta oară

În perioada 21–27 iulie 2025, curtea Bisericii „Sfântul Gheorghe” din Bacău a fost din nou plină de viață, de glasuri vesele și de bucurie curată, odată cu desfășurarea celei de-a opta ediții a Școlii de vară din tinda Raiului.

Șaptezeci de copii și douăzeci de tineri voluntari s-au adunat și în această vară, în curtea Bisericii „Sfântul Gheorghe” din Bacău, pentru a da viață celei de-a opta ediții a Școlii de vară din tinda Raiului. Sub ocrotirea sfinților și îndrumați de preoții parohiei – pr. Gheorghe Chirica, pr. Ciprian-Ioan Ignat, pr. Adrian-Viorel Popa și pr. Cristinel-Vasile Balcanu – copiii au petrecut o săptămână în care joaca s-a întâlnit cu învățătura, rugăciunea cu prietenia, iar bucuria cu descoperirea frumosului.

Programul s-a desfășurat zilnic, între orele 8:00 și 17:00, și a cuprins ateliere educative și formativ-recreative, activități tematice adaptate vârstei participanților și momente de reflecție și comuniune. Voluntarii – 10 membri ASCOR Bacău și 10 tineri crescuți și formați chiar în această comunitate – au fost sufletul activităților și sprijinul neobosit al celor mici.

O noutate a ediției din acest an a fost „O zi de întâlnire cu arta”, desfășurată joi, 24 iulie, în parteneriat cu Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău. În locul excursiei clasice, copiii au fost invitați într-un univers în care natura și creația artistică se împletesc armonios: au vizitat expoziții, au ascultat povești despre artiști și opere chiar în mijlocul grădinii de sculpturi, au participat la ateliere creative și au încheiat ziua cu un picnic în aer liber. A fost o zi specială, deopotrivă liniștitoare și inspirațională, pe care copiii și voluntarii o vor purta mult timp în inimă.

Ca în fiecare an, finalul școlii de vară a fost marcat de o zi de sărbătoare. Sâmbătă, întreaga echipă s-a bucurat de pizza și înghețată, iar duminică, cei care s-au pregătit de-a lungul săptămânii pentru întâlnirea cu Hristos, s-au împărtășit în cadrul Sfintei Liturghii, trăind deplin roadele acestei frumoase lucrări de suflet.

Prin dăruirea voluntarilor, implicarea părinților și binecuvântarea preoților, Întâlnirile din tinda Raiului au devenit mai mult decât o școală de vară, fiind o veritabilă comunitate vie, în care credința, prietenia și frumusețea copilăriei se întâlnesc în fiecare vară. (Mioara Ignat)