Teologii ortodocși asistenți sociali din Iași, în misiune la maternitățile din Eparhia Romanului și Bacăului

În data de 7 martie 2020, studenții teologi asistenți sociali din Iași, voluntari ai Centrului de consiliere și sprijin pentru părinți și copii „Bunavestire” din cadrul Asociației Sf. Voievod Ștefan cel Mare- Hârja, s-au implicat în campania „Pentru mămici și pentru cei mici”, oferind daruri femeilor din maternitățile Eparhiei Romanului și Bacăului.

Studenții teologi asistenți sociali, alături de preoții Pro-Vita și din Protopopiatele Eparhiei Romanului și Bacăului au oferit 200 de trusouri și flori mămicilor din materinitățile de pe cuprinsul eparhiei, din orașele: Roman, Bacău, Onești, Moinești și Podu Turcului. Darurile au fost oferite cu sprijinul Companiei TZMO România prin cele 200 de trusouri pentru mămici și bebeluși, cât și al Centrului de sprijin și consiliere pentru părinți și copii „Bunavestire”– Hârja care a achiziționat 200 de flori pentru mămicile din maternități, icoane și flori pentru personalul medical feminin al secțiilor de Neonatologie. (Andreea Axînte, student Anul II - Facultatea de Teologie Ortodoxă - Specilizarea Asistență Socială)