Teologia icoanei a fost dezbătută de preoții din Protoieria Sascut

Cu binecuvântarea IPS Ioachim astăzi, 16 martie, la biserica „Adormirea Maicii Domnuluiˮ  din Parohia Păncești a avut loc întâlnirea lunară a preoților Protoieriei Sascut, ocazie cu care, în contextul „Anului Omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericeștiˮ, s-a dezbătut și tema: „Teologia  icoanei, prevederi canonice, juridice şi ermineutice privitoare la icoane şi pictură bisericească, (1230 de ani de la Sin. VII ec.)ˮ.

 

În data de 16 martie, la Parohia Păncești din Protopopiatul Sascut a avut loc întâlnirea lunară a preoților sascuteni, iar cu acest prilej a fost susținut, de către părintele Bogdan Lupu de la Parohia Lehancea, referatul P.C. Pr Bogdan Lupu de la Parohia Lehancea a susținut cu această ocazie un referat  cu tema „Teologia  icoanei, prevederi canonice, juridice şi ermineutice privitoare la icoane şi pictură bisericească, (1230 de ani de la Sin. VII ec.)”. Acest referat a fost susținut în contextul declarării de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca an omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești.

 Aceasta a spus între altele: „Hotărârea Sinodului al-VII-lea ecumenic, de a stabili definitiv cinstirea icoanelor, întărește și justifică nevoia artei iconografice, dând astfel posibilitatea apariției unor mari pictori iconografi, a unor reprezentări iconografice de excepție cât și a unor veritabile școli de pictură bisericească. Disputa iconoclastă nu a făcut decât să  întărească arta iconografică și demersul acesteia de a-l aduce pe creștin mai aproape de Dumnezeu și sfinții Săi. Iconomahii nu au dispărut în totalitate, existând și astăzi, după 1230 de ani de la sinodul amintit, diferența constând în faptul că acum încercarea de eliminare a icoanelor din viața creștinului nu mai este atât de fățișă ca în vremea împăratului iconoclast Leon al-III-lea, astăzi îmbrăcând alte forme. Încă mai există semeni care militează pentru excluderea icoanelor din instituțiile de învățământ, susținând că prin icoană se încearcă o îndoctrinare religioasă, uitând că icoana este de un real folos celor mici oferindu-le pe lângă ajutorul divin și un model de urmat, nesecate izvoare de cele mai active mișcări ale inimii (Episcop Melchisedec Ștefănescu). Artistul iconograf este chemat astăzi să întărească învățătura Sfinților Părinți, Tradiția Bisericii, este chemat să  devină ca o lumină în întunericul acestei lumi, conform cuvintelor Mântuitorului: Voi sunteți lumina lumii (Mt 5,14)ˮ.

La final, preoții prezenți au adresat întrebări părintelui Bogdan Lupu, aducând totodată precizări suplimentare în legătură cu tema dezbătută.

(Pr. Marari Daniel)