Asociația “Sfânta Anastasia Romana” din Târgu Ocna, a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, în perioada 2- 9 septembrie, un proiect inedit intitulat “Tabăra Sarea în Bucate”.
Acest eveniment a fost realizat în parteneriat cu Episcopia Basarabiei de Sud, prin Sprijinul Preasfințitului Părinte Veniamin. Astfel, 15 copii de preoți din aceasta eparhie au venit în comunitatea din Târgu Ocna, într-un schimb intercultural, însoțiți fiind de părintele Popovici Andrei. Aici, timp de o săptămână, alături de voluntarii Asociației „Sfânta Anastasia”, ei au participat la diverse activități și ateliere de creație.
În primele zile au realizat icoane pe sticlă și au participat la un atelier de teatru. Au vizitat deasemeni obiectivele culturale din comunitate și din întreg județul Bacău ca de exemplu Mănăstirea Măgura, Salina Târgu Ocna, Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, unde au fost întâmpinați de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim.
Tot în această perioadă tinerii avut parte și de activități recreative cum ar fi o zi la piscină, seară de cinema la Cinematograful Capitol din Onești, vânătoare de comori, concurs de fotbal, seară de film în aer liber etc.
Toți participanții la tabără au rămas plăcut impresionați de comunitatea din Târgu Ocna, de entuziasmul și dăruirea voluntarilor, dar mai ales de activitățile pe care asociația le-a pregătit pentru ei.
Proiectul s-a încheiat în Duminica Nașterii Maicii Domnului, când copiii au luat parte la slujba hramului Bisericii cimitirului din Parohia Sfântul Ioan, parohie în care toate aceste activități au prins viață. Participanții au fost premiați cu diplome, medalii și rechizite pentru noul an școlar.
Pr Silviu Butucaru - Președinte Asociația „Sfânta Anastasia Romana”