Astăzi, 29 August 2019, la Hârja, a debutat Tabăra de vară a centrelor de zi pentru copii din cadrul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și Mitropoliei Basarabiei, intitulată: „Satul românesc văzut prin ochii copilăriei; Vatra satului românesc vs. Rețelele de socializare". Copii și tineri, cu vitalitatea și inocența lor, sunt invitați să se integreze și să se îmbogățească sufletește din veșnicia satului tradițional la Hârja, pătrunzând într-un cadru de poveste, în care au trăit moșii și strămoșii neamului românesc de pe Valea Oituzului. Invitația este mai cu seamă o chemare la redescoperirea sinelui prin raportarea la ceea ce conferă satului românesc existență în timp: tradiție, cultură și credință.
În contextul Anului omagial al satului românesc, proiectul își propune să ofere o alternativă eficientă și autentică a valorizării timpului liber și să adune în vatra satului viitorii adulți, care nu mai știu să guste din bucuria șezătorii, a horei sau altor tradiții, care par a deveni obiceiuri perimate în mentalul urban al oamenilor.
Beneficiarii a 14 centre de zi pentru copii din cadrul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și Mitropoliei Basarabiei sunt așteptați în satul Hârja, pentru a participa la Tabăra de vara ce se va desfășura în intervalul 29 August – 2 Septembrie 2019. În cadrul taberei va fi organizată Olimpiada națională a Centrelor de zi pentru copii cu tema: „Copilul de astăzi și satul românesc”, ce se va desfășura pe șapte secțiuni: Cânt popular, Dans popular, Prezentarea unui costum popular, Eseu, Poezie, Desen/Pictură, Concurs de spiritualitate. Copiii se vor familiariza cu tematica Olimpiadei prin participarea prealabilă, în grupe de câte 14, cu vârste cuprinse între 9-14 ani, la ateliere de creație: olărit, sculptură, pirogravură, desen/pictură, precum și la activități în aer liber, pe care le vor desfășura în gospodăriile locuitorilor din satul Hârja.
Activitățile taberei de vară vor culmina în data de 1 Septembrie cu Sărbătoarea Câmpenească a satului Hârja, ce va debuta cu slujba arhierească, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, iar răspunsurile la strană vor fi oferite de corul format din voluntarii participanți în tabără, studenți din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă, „Dumitru Stăniloae” Iași, secția Teologie Socială; a Facultății de Drept și a Facultății de Medicină „Gr. T. Popa”, Iași, împreună cu tinerii participanți la tabăra de vară.
Sărbătoarea satului va continua cu Festivalul plăcintelor, aflat la a 13-a ediție, context în care artiști consacrați ai zonei, mici și mari, vor susține recitaluri și dansuri populare, exprimând prin cânt și joc frumusețea satului românesc și a vetrei strămoșești, circumscrisă pentru câteva clipe în Așezământul social – filantropic „Sf. Voievod Ștefan cel Mare”, inima satului Hârja.
Vă așteptăm cu drag, să redescoperim copilăria pe ulițele satului și să ne bucurăm de gustul autentic al plăcintelor moldovenești. (Pr. Petru Pavăl - Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”)